Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Federaţia germană de fotbal a renunţat la brandul Mannschaft pentru naţionala masculină

facebook.com
mannschaft

Federaţia germană de fotbal (DFB) a decis joi să renunţe la numele "die Mannschaft" ("echipa") pentru naţionala sa masculină, spunând că este posibil ca acesta să fie un termen recunoscut în străinătate, însă a fost privit cu ochi critici acasă, informează Reuters.

Numele a fost introdus oficial la un an după ce Germania a câştigat a patra sa Cupa Mondială în Brazilia, în 2014, şi a făcut parte din campania de branding din jurul echipei naţionale.

Eliminarea din faza grupelor la CM 2018 şi în optimi de finală la EURO 2022 nu au ajutat însă la consolidarea brandului în rândul fanilor germani dezamăgiţi, potrivit Agerpres.ro.

Oficiali din lumea fotbalului, printre care directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke, au afirmat că acest termen este lipsit de respect faţă de alte echipe naţionale şi prea arogant.

Un sondaj efectuat recent a arătat că este momentul pentru a renunţa la acest nume, a declarat preşedintele DFB, Bernd Neuendorf.

"Conform sondajelor şi analizelor, numele 'die Mannschaft' are un grad ridicat de recunoaştere, mai ales în străinătate, unde reprezintă spiritul de echipă şi succesul. Există însă de asemenea faptul că printre fanii din această ţară este privit cu ochi critic şi este parte a unei discuţii cu caracter emoţional", a spus Neuendorf într-un comunicat.

Germania s-a calificat la Cupa Mondială care va avea loc în acest an în Qatar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.