Federaţia indiană de lupte, suspendată de UWW pentru că nu a organizat noi alegeri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-08-2023

Actualizat: 24-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.insport.ro

Federaţia Indiană de Lupte (WFI) a fost suspendată de forul mondial de specialitate (UWW), joi, după o nouă criză a organizaţiei naţionale, care se confrunta deja cu un caz de hărţuire sexuală, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Uniunea Mondială de Lupte (UWW), într-o scrisoare transmisă Asociaţiei Olimpice Indiene (IOA), a anunţat decizia sa de a suspenda WFI pentru faptul că nu a organizat noi alegeri după scandalul cunoscut.

Directorul executiv al comitetului olimpic naţional, Kalyan Chaubey, a confirmat că a primit scrisoarea trimisă de UWW, dar nu a dorit să dea alte detalii pentru Reuters.

Preşedintele WFI, Brij Bhushan Sharan Singh, a fost acuzat de hărţuire sexuală şi de intimidare luna trecută după ce mai multe luptătoare, însoţite de luptători, au participat în aprilie la un protest.

Singh, un parlamentar influent al partidului aflat la conducere în India, Bharatiya Janata, a negat acuzaţiile şi a fost eliberat pe cauţiune luna trecută.

În mai, UWW a ameninţat WFI cu suspendare dacă nu organizează alegeri în decurs de 45 de zile.

După mai multe amânări, alegerile au fost programate să aibă loc pe 12 august, înainte de a fi suspendate de un tribunal din cauza unor dispute legale.

Suspendarea înseamnă că sportivii indieni vor concura ca neutri la Campionatele Mondiale de la Belgrad, care vor debuta pe 16 septembrie şi care sunt criteriu de calificare la JO 2024.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri