Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, încheierea contractului cu selecţionerul reprezentativei Under 21 Florin Bratu, precizând totodată că decizia de a nu prelungi înţelegerea a fost luată de comun acord de cele două părţi, potrivit Agerpres.
"Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul Florin Bratu au convenit, de comun acord, să nu prelungească colaborarea. Federaţia Română de Fotbal îi mulţumeşte lui Florin Bratu pentru activitatea sa la echipa naţională a României U21 şi îi urează mult succes în cariera de antrenor", se menţionează pe site-ul citat.
Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, în urma consultărilor din cadrul Comisiei Tehnice, va înainta în perioada următoare preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, propunerea pentru viitorul selecţioner al naţionalei de tineret a României.
Stoichiţă a declarat că Bratu a reuşit totuşi să implementeze lucruri pozitive la selecţionata U21 în ciuda unor rezultate "mai puţin bune".
"Îi mulţumim lui Florin Bratu pentru întreaga activitate, a preluat echipa naţională de tineret într-un moment important, în perioada de pregătire a unui Campionat European de mare impact pentru această generaţie, pentru fotbalul românesc, şi, în ciuda unor rezultate mai puţin bune, consider că a reuşit să implementeze multe lucruri pozitive în mandatul său. Chiar dacă drumurile noastre se despart momentan, sunt sigur că Florin va rămâne unul dintre marii susţinători ai 'tricolorilor' pe mai departe. Îi urez mult succes în carieră, pentru că ştiu că este un antrenor talentat care poate influenţa în bine cariera multor jucători", a explicat Stoichiţă.
La rândul său, Florin Bratu, s-a arătat mândru de faptul că a avut şansa să conducă naţionala de tineret a României.
"Sunt fericit pentru că am avut onoarea de a reprezenta din nou România. Este foarte greu de reprodus în cuvinte emoţia şi energia pe care o ai atunci când ţi se cântă imnul României. Am avut parte de un drum şi o experienţă frumoasă, cu care mă voi mândri mereu. Le mulţumesc jucătorilor pentru cum au răspuns prezent la convocări şi de modul în care am lucrat împreună. Avem o generaţie extraordinară, cu foarte mult potenţial, şi care cred că ne va reprezenta cu succes la turneul final. Mulţumesc suporterilor, ei sunt motorul cel mai important al echipelor naţionale şi mă bucur că le-am simţit căldura şi încurajările la fiecare partidă. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc staff-ului pentru colaborare şi pentru energia pe care a pus-o la dispoziţia echipei naţionale", a spus Bratu.
În vârstă de 42 de ani, Florin Bratu a preluat în august 2021 selecţionata de tineret a României pe care a condus-o în 8 meciuri de pregătire. În aceste întâlniri, România U21 a înregistrat 2 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat încheierea contractului cu selecţionerul naţionalei U21, Florin Bratu
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

103
Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Ligii Campionilor, chiar dacă a pierdut, pe teren propriu, cu FC Barcelona
103

84
Liga Campionilor: PSG a învins marţi seara, în deplasare, gruparea engleză FC Liverpool
84

19
FIFA analizează suspendarea raidurilor ICE în timpul Cupei Mondiale
19

42
Javier Mascherano demisionează de la Inter Miami
42

58
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la Rouen
58

42
CSO Voluntari se califică în finala Diviziei A după victoria cu Dinamo București
42

84
Italia își păstrează speranțele pentru Mondialul din 2026
84

53
Fostul președinte al Federației Franceze de Fotbal, Jean-Pierre Escalettes, a murit
53

53
Corvinul Hunedoara câștigă cu 2-0 meciul cu Chindia Târgoviște
53

24
Kylian Mbappe vorbește despre dragostea sa pentru Real Madrid: 'Un dar din ceruri'
24

31
AS Roma și SS Lazio refuză mutarea Derby-ului della Capitale
31

36
Antrenorul Sam Allardyce vorbeşte despre impactul şomajului forţat asupra sănătăţii sale mintale
36

39
CFR Cluj se desparte de Islam Slimani
39
















Comentează