Vineri, 2 ianuarie 2026, în jurul orei 13:33, polițiștii din cadrul IPJ Ilfov au fost sesizați cu privire la descoperirea unei persoane decedate într-un imobil din comuna Corbeanca. Apelul a fost făcut de F.F.M., care a anunțat că și-a găsit socrul (82 de ani) fără viață într-o locuință situată pe strada Școlii, potrivit unor surse judiciare.
Victima, un bărbat în vârstă, locuia de regulă într-un azil de bătrâni, însă fusese adus acasă de familie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Potrivit primelor informații, acesta se afla în imobil de mai multe zile înainte de a fi descoperit decedat.
La fața locului, anchetatorii au constatat că trupul neînsuflețit prezenta leziuni în zona feței, precum și urme vizibile de sânge pe față, mâini și picioare, elemente care au ridicat suspiciuni cu privire la circumstanțele morții.
Suspiciuni de agresiune în familie
Din discuțiile purtate cu membrii familiei a reieșit că, în data de 31 decembrie 2025, fiul victimei, F.M.M. (48 de ani), ar fi rămas singur în locuință cu tatăl său. Acesta ar fi susținut ulterior că bărbatul s-ar fi lovit cu capul de pereți, fără a oferi alte detalii concludente.
Deși cazul a fost inițial încadrat ca moarte suspectă, verificările efectuate ulterior au condus la concluzia preliminară că decesul ar fi survenit în urma unei agresiuni fizice. Anchetatorii iau în calcul faptul că fiul victimei ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său.
Un element considerat relevant de anchetă este acela că fiul ar fi rămas timp de aproximativ două zile în locuință alături de trupul neînsuflețit, fără a anunța autoritățile, fapt care întărește suspiciunile privind implicarea sa directă.
Ancheta, în desfășurare
În prezent, fiul victimei se află în custodia polițiștilor, urmând ca situația sa juridică să fie stabilită în funcție de concluziile anchetei. Cercetările sunt în desfășurare, iar audierile continuă.
La fața locului a fost constituită o echipă mixtă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Ilfov și specialiști criminaliști, care efectuează cercetarea amănunțită a scenei.
Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul, cauza exactă a morții și eventualele responsabilități penale, cazul fiind tratat ca o posibilă faptă de violență în familie.





























Comentează