Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Federaţia rusă de atletism va merge în instanţă în cazul în care sportivilor săi li se va refuza participarea sub drapel negru

rtv.net
atletism obstacole

Federaţia rusă de atletism (Rusaf) a anunţat că se va adresa instanţelor de judecată în cazul în care sportivilor săi nu li se va permite participarea la competiţii măcar sub drapel neutru, a declarat preşedintele organismului, Evgheni Iurcenko, scrie EFE.

''Privarea atleţilor noştri şi de acest statut este o încălcare monstruoasă a drepturilor sportivilor. Cred că este necesar să le apărăm în instanţă", a spus Iurcenko, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ce i s-a întâmplat fostului președinte Emil Constantinescu – A fost nevoie de intervenția SPP-ului

El a arătat că în sport există cazuri care trebuie sancţionate, dar pedeapsa se aplică sportivului respectiv şi antrenorilor, nu unei ţări întregi.

''Sunt adesea întrebat de ce nu ne-am adresat instanţelor de judecată mai devreme. Pentru noi important este ca sportivii noştri să participe la Olimpiadă. Federaţia acum nu are bani, am primit ultimii bani în decembrie anul trecut'', a arătat Iurcenko.

World Athletics, federaţia internaţională de atletism, a anunţat săptămâna trecută ''îngheţarea'' temporară a procesului de reintegrare a sportivilor ruşi sub drapel neutru, în urma deciziei Rusaf de a nu plăti la timp amenda aplicată pentru încălcarea normelor antidoping.

''World Athletics poate confirma că nu a primit banii aferenţi amendei pe care Federaţia rusă de atletism trebuia să o achite până la 1 iulie şi nici nu are informaţii privind momentul când s-ar putea face plata'', a menţionat WA.

Citește și: Un fost purtator de cuvant al PSD a răbufnit: Nu există pericolul epidemiologic numit COVID-19

''Drept urmare, WA va pune capăt atât Comitetului de control al dopajului (DRB) cât şi Grupului de lucru (responsabil cu analizarea progreselor Rusiei în materie antidoping) până când Consiliul WA va discuta situaţia în cadrul reuniunii sale din 29-30 iulie'', adăuga comunicatul.

Federaţia Rusă de Atletism (Rusaf) nu a plătit la termen o amendă impusă de Federaţia internaţională (World Athletics - WA) pentru încălcarea regulilor antidoping, situaţie care se adaugă la cele care pun în pericol participarea sportivilor ruşi la următoarele Jocuri Olimpice.

''Din păcate nu am avut bani ca să putem achita amenda'', a declarat şi atunci Evgheni Iurcenko, citat de TASS, el adăugând că ''negocierile'' cu WA continuă.

Rusaf trebuia să achite amenda până la data de 1 iulie, suma fiind de cinci milioane de dolari, impusă în martie de World Athletics. În caz de neplată la termenul prevăzut, cota sa de zece sportivi ruşi autorizaţi să participe la Jocurile de la Tokyo din 2021 sub drapel neutru este teoretic suspendată.

Citește și: Curată nebunie! Caz fără precedent: Un cadru medical care nu crede în coronavirus a infectat 6 persoane

Menţionând o ''lipsă de resurse financiare'', Iurcenko a spus că mizează pe ''bunul-simţ'' al WA având în vedere pandemia de coronavirus şi situaţia economico-financiară dificilă generată de răspândirea Covid-19.

"Vreau să clarific faptul că suma solicitată este mult mai mare decât cea care este menţionată în presă'', a punctat Iurcenko, fără a menţiona însă cuantumul.

Citat de agenţiile ruse, ministrul sportului, Oleg Matîţin, a anunţat că a trimis o scrisoare către WA şi CIO în care sublinia că ''sancţiunile împotriva federaţiei nu ar trebui să afecteze activitatea sportivilor ruşi''.

La mijlocul lunii trecute, World Athletics anunţa că a respins solicitarea Federaţiei ruse de atletism de amânare a plăţii amenzii în valoare de 5 milioane de dolari (4,4 milioane euro), dictată împotriva sa în luna martie pentru încălcarea regulilor antidoping.

"Confirm că am primit solicitarea RUSAF" de amânare a plăţii, preciza atunci purtătorul de cuvânt al World Athletics, Nicolas Jeffery, într-un comunicat. "Am răspuns că nu vor fi modificări ale sancţiunilor. Termenul limită pentru plată este 1 iulie 2020", adăuga oficialul Federaţiei internaţionale de atletism.

Mai mulţi atleţi ruşi, între care vedeta Maria Lasiţkene, au cerut federaţiei lor să regleze amenda datorată World Athletics, afirmând că se tem că vor rata nu doar "viitorul sezon internaţional, ci şi Jocurile Olimpice de la Tokyo".

World Athletics a îngheţat, în noiembrie 2019, procesul care le-a permis sportivilor selectaţi să participe la competiţii internaţionale, după ce Federaţia rusă de atletism a fost acuzată că l-ar fi ajutat pe vicecampionul mondial la înălţime din 2017, Danil Lîsenko, să scape de o sancţiune pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale privind localizarea în vederea efectuării unor controale antidoping.

De asemenea, Federaţia internaţională a îngheţat procesul de reintegrare a Rusiei, suspendată din noiembrie 2015 pentru instituirea unui sistem de dopaj instituţionalizat.

În martie, World Athletics a autorizat un număr maxim de zece sportivi ruşi să participe sub drapel neutru la competiţii şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate pentru 2021.

Maria Lasiţkene, Serghei Şubenkov şi Anjelika Sidorova s-au adresat lui Vladimir Putin în legătură cu "situaţia catastrofală" a sportului lor, cerându-i să acţioneze pentru a nu fi privaţi de Jocurile Olimpice de la Tokyo.

"Dorim să vă atragem atenţia în legătură cu situaţia catastrofală a sportului nostru. Suntem la un pas de haosul definitiv şi de distrugerea atletismului", au afirmat ei într-o scrisoare deschisă publicată pe reţelele de socializare.

"Noi am ratat deja JO 2016 şi este foarte posibil să ratăm şi viitoarele Jocuri de la Tokyo", au adăugat ei, estimând însă că problema "nu priveşte doar carierele noastre, care se vor încheia mai devreme sau mai târziu, ci atletismul rus în ansamblul său".

În scrisoarea lor, cei trei atleţi au subliniat de asemenea că Vladimir Putin a cerut Comitetului olimpic rus, în mai 2019, să readucă ordinea în cadrul Federaţiei ruse de atletism (RUSAF).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.