Federaţia rusă deschide o anchetă după insultele rasiste la adresa lui Pogba şi Dembele

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 28-03-2018

Actualizat: 28-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Insulte rasiste au fost auzite, marţi seară, la meciul amical Rusia-Franţa de la Sankt Petersburg, împotriva jucătorilor Ousmane Dembélé şi Paul Pogba, iar în urma apelurilor lansate de mai multe asociaţii antirasism federaţia rusă a anunţat că este pregătită să deschidă o anchetă. "Oamenii noştri nu au auzit nimic în timpul meciului. Dar, dacă este nevoie, suntem pregătiţi să studiem acest caz", a declarat Alexeï Tolkaciov, responsabilul de securitate şi pentru relaţiile cu suporterii din cadrul federaţiei ruse, informează AFP.

În a doua repriză a meciului din Rusia s-au auzit strigăte imitând maimuţa vizându-l pe Ousmane Dembélé, în momentul în care acesta se pregătea să execute un corner, iar aceleaşi sunete s-au auzit şi în momentul în care Paul Pogba era la balon în minutul 73. Rusia găzduieşte Cupa Mondială de fotbal în perioada 14 iunie - 15 iulie. Şapte meciuri, între care o semifinală şi meciul pentru locul 3, sunt programate la Sankt Petersburg, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri