Federaţia ucraineană de fotbal a prezentat noile tricouri ale selecţionatei naţionale pentru meciurile amicale din acest an, unele foarte politice, care fac referire la conflictul ruso-ucrainean, informează cotidianul Ouest-France, citat de Agerpres.
Pe cele două tricouri prezentate pe contul oficial de Instagram al Federaţiei de la Kiev - unul galben şi unul albastru -, este imprimată în partea frontală o hartă a Ucrainei, care include şi regiunea Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
Conturul hărţii este realizat din drapelele ţărilor care susţin Ucraina în conflictul cu Rusia, iar în centru este scris mesajul "Uniţi pentru Ucraina".
"Este onoarea noastră şi recunoştinţa noastră faţă de partenerii străini pentru ajutorul acordat", precizează Federaţia ucraineană în comunicatul său.
Un alt punct important îl reprezintă prezenţa ecusonului U24 pe piept. Acesta se referă la platforma globală de crowdfunding United24, lansată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a strânge bani în sprijinul ţării sale.
De asemenea, pe spatele tricourilor, numerele jucătorilor sunt formate din numele oraşelor ucrainene, precum Kiev sau Bucea, unde armata rusă este suspectată că a masacrat civili.
Aceste tricouri vor fi purtate de componenţii selecţionatei Ucrainei miercuri seară la meciul amical împotriva echipei germane Borussia Moenchengladbach, pe stadionul Borussia Park. Ele vor fi utilizate doar la meciurile de pregătire în vederea barajului pentru Cupa Mondială 2022, în care ucrainenii vor înfrunta Scoţia în semifinale, pe 1 iunie.
Tricourile vor fi apoi expuse la muzee sau vândute la licitaţie, prin intermediul platformei United24.
Federaţia ucraineană de fotbal a prezentat noile tricouri ale selecţionatei naţionale, care include și Crimeea
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

19
Cum a reacționat Ștefan Baiaram după ce a fost lăsat din nou în afara primului 11: Am învățat din episoadele trecute
19

16
Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la turneul de la Linz
16

26
Filipe Coelho, după victoria cu CFR Cluj: Nu promit titlul
26

2.196
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.196

23
Daniel Pancu și-a certat jucătorii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: 'Ne-am pierdut reperele. Am făcut multe greșeli'
23

27
Juventus învinge echipa lui Dan Șucu și se apropie la un punct de locurile de Champions League
27

24
Lupta pentru titlu continuă. Universitatea Craiova, victorie clară cu CFR Cluj
24

17
Fost preşedinte al WADA a murit la 84 de ani. A fost şi preşedinte al Asociaţiei Olimpice Britanice
17

31
Șefii de la Rapid, nemulțumiți de Olimpiu Moruțan?. 'Are momente când dispare din joc'
31

15
Campion în 2014 la Monte Carlo, Stan Wawrinka este eliminat în turul întâi de Sebastián Báez
15

14.299
Cine este medicul român sosit din Franța pentru a-l trata pe Mircea Lucescu. Antrenorul ar putea să sufere o nouă intervenție
14.299

15
Petrolul Ploieşti - FK Csikszereda, scor 2-0
15

42
Două recorduri istorice pentru echipa „U” Cluj: cele mai multe victorii într-un sezon și cea mai lungă serie de succese în prima ligă
42
















Comentează