Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Federer, la doar un pas să devină cel mai vârstnic lider din istoria tenisului masculin

digisport.ro
federer

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP de la Rotterdam (Olanda), învingându-l în două seturi, 6-1, 6-2, pe belgianul Rubens Bemelmans, după numai 47 minute de joc.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor a făcut astfel încă un pas către fotoliul de lider al clasamentului mondial, ocupat în prezent de spaniolul Rafael Nadal. Federer, în vârstă de 36 ani, care a cucerit luna trecută cel de-al 20-lea său titlu de Mare Şlem, la Openul Australiei, poate deveni cel mai vârstnic lider din istoria ierarhiei ATP dacă va reuşi să se califice în semifinalele competiţiei de la Rotterdam, la care îndeplineşte rolul de favorit principal.

Elveţianul îl va avea ca adversar în turul următor pe germanul Philipp Kohlschreiber (locul 36 ATP), care l-a învins greu, în trei seturi, pe rusul Karen Hacianov, cu 3-6, 7-6 (7/1), 7-6 (7/5).

Bulgarul Grigor Dimitrov, favoritul numărul 2 de la Rotterdam, pe care Federer l-ar putea avea ca adversar doar în finală, s-a calificat la rândul său în optimi după ce a l-a învins cu 6-4, 7-6 (7/5) pe japonezul Yuichi Sugita.

Dimitrov îl va înfrunta în turul următor pe sârbul Filip Krajinovic, care a dispus marţi, cu 6-2, 3-6, 7-5, de canadianul Felix Auger-Aliassime (Canada) 6-2, 3-6, 7-5.

Italianul Andreas Seppi a produs marea surpriză a optimilor de finală, prin victoria în faţa germanului Alexander Zverev, numărul patru mondial, cu 6-4, 6-3, anunță Agerpres.

Rezultate:

Turul 1

Roger Federer (Elveţia/N.1) - Ruben Bemelmans (Belgia) 6-1, 6-2

Robin Haase (Olanda) - Thiemo de Bakker (Olanda) 6-2, 6-2

Pierre-Hugues Herbert (Franţa) - Richard Gasquet (Franţa) 3-1 (abandon Gasquet)

Andrei Rublev (Rusia) - Lucas Pouille (Franţa/N.7) 7-5, 6-4

Damir Dzumhur (Bosnia) - Marius Copil (România) 6-4, 6-4

Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.2) - Yuichi Sugita (Japonia) 6-4, 7-6 (7/5)

Turul 2 (optimi de finală)

Andreas Seppi (Italia) - Alexander Zverev (Germania/N.3) 6-4, 6-3

Tomas Berdych (Cehia/N.6) - Viktor Troicki (Serbia) 6-1, 6-2

David Goffin (Belgia/N.4) - Feliciano Lopez (Spania) 6-1, 6-3

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.