Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei, care a condus Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) între 2014 şi 2019 şi ocupa funcţia de rector al Colegiului Europei din 2020 a demisionat din această funcţie la câteva zile după percheziţiile legate de o anchetă deschisă pentru fraudă, informează POLITICO.
„În conformitate cu rigurozitatea şi corectitudinea cu care mi-am îndeplinit întotdeauna îndatoririle, astăzi am decis să demisionez din funcţia de rector al Colegiului Europei şi director al Academiei Diplomatice a Uniunii Europene”, a anunţat Mogherini într-un comunicat transmis joi.
Mogherini şi unul dintre diplomaţii cu rangul cel mai înalt ai blocului european, Stefano Sannino, au fost reţinuţi marţi după ce poliţia belgiană a făcut percheziţii în cadrul unei anchete având în centru suspiciuni de fraudă. Sannino şi-a dat demisia miercuri din funcţia pe care o ocupa în Comisia Europeană.
Poliţia a făcut percheziţii la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi la Colegiul Europei în legătură cu acuzaţii de corupţie odată cu înfiinţarea unei academii de formare pentru tinerii diplomaţi, un program care a fost condus de Mogherini.






























Comentează