Felix Auger-Aliassime şi Andrei Rublev se vor duela pentru trofeu la turneul ATP de la Marsilia

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-02-2022

Actualizat: 20-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Canadianul Felix Auger-Aliassime şi rusul Andrei Rublev se vor lupta pentru trofeu la turneul ATP de la Marsilia (Franţa), la o săptămână după ce s-au înfruntat în semifinalele la Rotterdam (Olanda), unde victoria a revenit în trei seturi jucătorului nord-american.

Sâmbătă, în penultimul act al turneului din sudul Franţei, canadianul l-a învins greu în două seturi, ambele câştigate la tiebreak, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), pe rusul Roman Safiuli, potrivit Agerpres.

Rublev, favoritul numărul 2, care vizează al nouălea titlu ATP din carieră, a dispus la rândul său în semifinale, cu 6-3, 4-6, 6-3, de Benjamin Bonzi, al treilea jucător francez pe care l-a eliminat pe parcursul turneului de la Marsilia, după Richard Gasquet şi Lucas Pouille.

În vârstă de 21 ani, Felix Auger-Aliassime a cucerit primul trofeu ATP din cariera sa la Rotterdam, după ce pierduse anterior opt finale. El s-a impus cu 6-4, 6-2 în finala cu grecul Stefanos Tsitsipas.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri