Felix Duchampt, clasat pe locul al doilea în Chile, îşi păstrează intacte şansele de calificare la JO de la Paris

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 13-05-2024

Actualizat: 13-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Triatlonistul român Felix Duchamp de origine franceză îşi păstrează intacte şansele de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris, menţinându-se pe prima poziţie în clasamentul 'new flag', după medalia de argint câştigată la Americas Triathlon Cup Iquique, din Chile, a anunţat, luni, Federaţia Română de Triatlon.

"Felicitări Felix Duchampt. Locul 2 pentru Felix la Americas Triathlon Cup Iquique, Chile. Felix îşi consolidează poziţia de lider în clasamentul new flag pentru calificarea la Jocurile Olimpice, Paris. Aceste rezultate prezintă o reuşită pentru întreaga comunitate de triatlonişti din România şi un obiectiv pentru generaţiile viitoare de sportivi", au anunţat reprezentanţii federaţiei pe pagina oficială de Facebook.

Duchampt a ocupat poziţia a doua în concursul Americas Triathlon Cup Iquique (01:45:57), fiind devansat de brazilianul Kaue Willy (01:45:31), în timp ce pe locul trei a sosit chilianul Fernando Jacome (01:46:19).

Sportivii au înotat 1.500 de metri, au efectuat 40 km de ciclism şi 9,8 km alergare.

În vârstă de 34 de ani, triatlonistul de origine franceză Felix-Pierre Duchampt a devenit cetăţean român pe 9 martie 2020 şi a concurat pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 36.

Duchampt ocupă locul 59 în clasamentul mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri