Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Femei şi copii francezi, reţinuţi în Siria: Familiile înaintează plângere împotriva şefului diplomaţiei franceze

pixabay
siria

Circa zece familii de femei şi copii francezi reţinuţi în tabere kurde din Siria au înaintat plângere împotriva ministrului de externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, pentru "omisiune de a da ajutor", refuzând repatrierea lor, informează luni AFP, citând surse concordante, potrivit Agerpres.

Reclamanţii îi reproşează şefului diplomaţiei franceze că a refuzat, în mod voit şi intenţionat, repatrierea acestor femei şi copii ai unor jihadişti francezi în condiţiile în care ei se află "în situaţie de pericol", potrivit plângerilor depuse la Curtea de Justiţie a Republicii Franceze, singura instanţă abilitată în Franţa să-i judece pe miniştrii în exerciţiul funcţiunii. 

Plângerile au fost depuse în iulie şi septembrie, de către avocaţii familiilor.

Citește și: Liderii Turciei, Rusiei și Iranului participă la un summit pe tema situației din Siria

Până acum, guvernul francez nu a acceptat repatrierea de copii din taberele kurde, decât "de la caz la caz". După luni de tergiversări, într-un context de puternică ostilitate din partea societăţii franceze, Parisul a repatriat 12 copii la 10 iunie, dintre care majoritatea erau orfani, după alte cinci repatrieri în martie. 

Temperaturi extreme, atât iarna, cât şi vara, lipsa de apă şi de cele mai elementare produse, epidemii de tuberculoză sau de holeră, lipsa îngrijirilor medicale - astfel sunt descrise în plângeri condiţiile de viaţă în taberele din Siria, unde domneşte "un climat de insecuritate" tot mai accentuat. 

De un an de zile, recursuri au fost lansate din toate părţile în încercarea de a determina repatrierea acestor persoane în Franţa. La începutul anului, autorităţile franceze au elaborat un plan global de repatriere a jihadiştilor şi familiilor acestora, plan care nu a fost încă pus în aplicare, potrivit unor documente dezvăluite de Liberation.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.