Femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama pentru avere rămâne în arest preventiv

Autor: Liana Ganea

Publicat: 08-01-2026 16:13

Actualizat: 08-01-2026 16:20

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Femeia din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale rămâne în arest preventiv, a decis, joi, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a transmis că instanţa a respins, joi, ca nefondată, contestaţia inculpatei P.A. împotriva încheierii penale pronunţate, la sfârşitul lunii decembrie, de Tribunalul Sibiu, prin care s-a dispus măsura arestării preventive pe 30 de zile.

Instanţa obligă inculpata să plătească statului cheltuieli de judecată în calea de atac a contestaţiei, în sumă de 400 de lei.

Hotărârea CA Alba Iulia este definitivă.

Asistenta, aflată, de asemenea, în arest, nu a contestat măsura dispusă de Tribunalul Sibiu.

Femeia acuzată că şi-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale de la Camera de Gardă a Spitalului Orăşenesc din Cisnădie dorea averea de peste un milion de euro, fiind vorba despre mai multe imobile din judeţul Sibiu, a precizat, pentru Agerpres, procurorul-şef al Secţiei Judiciare din Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Dan Simion.

"Referitor la moştenire nu sunt încă finalizate cercetările. Dar la acest moment ştim că este vorba de cel puţin trei imobile în judeţul Sibiu, având o valoare cumulată de peste un milion de euro", a explicat procurorul Dan Simion.

Potrivit acestuia, atât fiica, de 38 de ani, cât şi asistenta medicală, în vârstă de 46 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzate de omor calificat, după ce în iunie 2024 ar fi ucis-o pe femeie pentru avere. Fiica i-a pus mamei în ceai "sedative din clasa benzodiazepinelor sau înrudite cu acestea". După ce femeia a adormit, fiica a chemat-o pe asistenta medicală care i-a injectat victimei un sedativ în picior care i-a provocat decesul. Ca să fie sigure că au ucis-o pe femeie, fiica şi asistenta medicală au asfixiat-o cu o pernă.

"În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanţe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanţele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aştepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanţă cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă", a precizat procurorul Dan Simion, într-un comunicat de presă.

Fiica a vândut bunurile moştenite şi a plecat în Dubai, de unde s-a întors la Sibiu în decembrie, pentru a vinde o casă, fiind prinsă de anchetatori.

"Cazul decesului femeii a fost deschis în urma unor informaţii primite de anchetatori", a explicat procurorul Dan Simion.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri