O femeie în vârstă de 42 ani, din localitatea Piatra Şoimului, a fost accidentată mortal, miercuri, de un tren, în municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), potrivit Agerpres.
"În jurul orei 15,00, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Neamţ au fost sesizaţi despre producerea unui accident feroviar, în municipiul Piatra-Neamţ. În urma cercetărilor preliminare efectuate de poliţişti a rezultat că trenul care circula pe ruta Piatra-Neamţ - Bacău ar fi surprins şi accidentat o femeie, în vârstă de 42 ani, din localitatea Piatra-Şoimului, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesul femeii.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.






























Comentează