O femeie cu handicap sever a fost forțată să cerșească pe străzile din Ploiești, recrutată și exploatată de o persoană de 54 de ani. Suspectul ar fi supravegheat-o constant, ar fi agresat-o și i-ar fi luat toate veniturile, inclusiv indemnizația de handicap.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane de 54 de ani, bănuită că a exploatat o femeie cu grad accentuat de handicap, obligând-o să cerșească, informează News.
Faptele ar fi avut loc începând cu luna martie 2024. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi recrutat victima, iar ulterior, prin constrângere și profitând de vulnerabilitatea acesteia, ar fi transportat-o în zone intens circulate din Ploiești, unde o obliga să apeleze la mila publicului.
Femeia era supravegheată permanent și agresată fizic și verbal atunci când nu aducea suficienți bani. Sumele obținute reveneau în totalitate agresorului, care i-ar fi luat și actele de identitate pentru a încasa inclusiv indemnizația de handicap.
În urma perchezițiilor făcute vineri, polițiștii au descoperit mai multe probe.
Procurorii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore, iar Tribunalul Prahova urmează să fie sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Comentează