Femeie dată dispărută, găsită moartă într-o fântână abandonată

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-01-2025 18:58

Actualizat: 13-01-2025 20:58

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă, luni, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită.

 

 

Poliţiştii au fost anunţaţi, luni, de un bărbat din Băileşti, că mama sa, în vârstă de 77 de ani, a plecat de acasă, duminică seara, şi nu s-a mai întors.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat, luni seară, că în urma căutărilor femeii de 77 de ani din Băileşti, aceasta a fost găsită într-o fântână abandonată. La operaţiunea de căutare, în sprijinul poliţiştilor au venit şi jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi voluntari.

”De urgenţă, s-a procedat la scoaterea femeii din fântână, din nefericire aceasta fiind decedată. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj, potrivit news.ro.

Anchetatorii au dispus realizarea necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri