O femeie în vârstă de 76 de ani din Vatra Dornei a fost salvată din casa cuprinsă de flăcări de poliţişti, a informat, duminică, IPJ Neamţ, locuinţa bătrânei fiind incendiată de nepotul acesteia.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi, printr-un apel venit din Vatra Dornei, de o tânără care anunţa că bunica sa, în vârstă de 76 de ani, se află într-un imobil cuprins de flăcări, scrie Agerpres.
"Au intrat în casa cuprinsă de incendiu, au scos femeia afară în siguranţă şi au identificat autorul, un nepot al victimei, care se afla încă în apropierea locuinţei. Tânărul a fost imediat imobilizat şi încătuşat, fiind dus în custodia poliţiei", a precizat IPJ Neamţ.
Conform sursei citate, femeia se află acum în afara oricărui pericol.
"La scurt timp, echipajele de pompieri ajunse la faţa locului au lichidat incendiul, împiedicând extinderea acestuia", a mai precizat Poliţia.





























Comentează