Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Femeie rănită grav într-un incendiu care i-a cuprins casa şi a pornit de la o ţigară

Agerpres.ro
foc incendiu casa

O femeie în vârstă de 72 de ani din municipiul Arad a fost transportată la spital în stare de inconştienţă, cu arsuri pe 60% din corp, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa şi ar fi pornit de la o ţigară, potrivit Agerpres.

Casa victimei se află în cartierul Aradul Nou şi a fost cuprinsă de foc miercuri dimineaţă, pentru misiunea de stingere fiind alocate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul dormitorului casei, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, cu degajări de fum în camerele locuinţei.

În interiorul încăperii a fost identificată o victimă, o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost evacuată de către pompieri şi preluată de către echipajul SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale.

În urma evaluării medicale, aceasta a fost transportată la spital, prezentând arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţă corpului, fiind în stare de inconştienţă", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Pompierii au stins incendiul în aproximativ 20 de minute şi au stailit că flăcările au pornit de la o ţigară nestinsă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.