China a declarat luni că produsul intern brut a crescut în al doilea trimestru cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind sub aşteptările analiştilor, iar rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani a fost de 21,3% în iunie, un nou maxim record. O problemă similară cu șomajul în rândul tinerilor o au și Europa sau SUA, informează News.ro.
Economia a crescut în trimestrul al doilea cu 0,8% faţă de primul trimestru, mai lent decât ritmul de 2,2% consemnat în primele trei luni ale anului.
Analiştii intervievaţi de Reuters au anticipat o creştere de 7,3% a PIB-ului din trimestrul al doilea.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică, Fu Linghui, a menţionat că China se confruntă cu un mediu internaţional geopolitic şi economic complex.
El a mai spus că China încă îşi poate atinge obiectivul de creştere pe întregul an.
Beijingul şi-a stabilit în martie un obiectiv de creştere de aproximativ 5% pentru 2023.
Vânzările cu amănuntul pentru luna iunie au crescut cu 3,1%, uşor sub nivelul estimat de 3,2%.
Prețurile petrolului resimt șocul
Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1% din cauza datelor dezamăgitoare privind creşterea economiei chineze, care au provocat îndoieli cu privire la puterea cererii în al doilea mare consumator de petrol din lume, iar o reluare parţială a producţiei oprite din Libia a făcut, de asemenea, presiuni asupra preţurilor, transmite Reuters.
Produsul intern brut (PIB) al Chinei a crescut în al doilea trimestru cu 6,3%, în termeni anuali, în comparaţie cu previziunile analiştilor de 7,3%, deoarece recuperarea post-pandemie şi-a pierdut din avânt.
”PIB-ul a fost sub aşteptări, aşa că va face puţin pentru a atenua preocupările legate de economia chineză”, a declarat Warren Patterson, şeful de cercetare a mărfurilor la ING.
Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 1,11 dolari sau cu 1,4%, până la 78,78 dolari pe baril.
Cotaţia petrolului U.S. West Texas Intermediate au scăzut cu 1,06 dolari, sau cu 1,4%, la 74,35 dolari, într-o a doua zi consecutivă de pierderi pentru ambele contracte.
Achiziţiile de petrol ale fondurilor speculative au încetinit ca urmare a ideii că cererea ar fi putut fi supraevaluată, după cifrele slabe din China, a declarat Dennis Kissler, vicepreşedinte senior pentru tranzacţionare la BOK Financial.
Comentează