Fenomenul Piața Universității: Ce i-a lipsit și cum a fost oprit

Mișcarea Pieței Universității din această perioadă ne-a făcut pe toți să ne amintim de prima mișcare de protest de după ’89, având în centrul evenimentelor Liga Studenților din România, în frunte cu Marian Munteanu. Organizarea foarte bună, calitatea în reacții și mesaje precum și fuziunea între artă, cultură și proteste sunt doar câteva dintre elementele definitorii ale mișcării de atunci.

25 de ani mai târziu, apare în România o nouă mișcare de protest de mare amploare care să fie îndreptată împotriva unui întreg sistem. 25 de ani definiți la nivel mondial de o explozie tehnologică, de inventarea și expansiunea unui al doilea univers, anume cel virtual. 25 de ani în care relațiile și legăturile dintre oameni au putut beneficia de sprijinul oferit de interconectivitate, în care distanțele fizice pălesc în fața unei idei comune, a unei speranțe sau a unui vis. Mulți au sperat astfel, și pe bună dreptate, că protestele din aceste zile, protestele “generatiei Facebook”, se vor ridica la nivelul celor din “generația golanilor” și că vor putea chiar să le depășească. Ca dimensiuni, ca intensitate dar mai ales ca urmări pe care le vor avea în sânul societății.

După o primă noapte de proteste, lucrurile arătau promițător. Puterea executivă nu s-a putut salva de puterea străzii. Oamenii începeau să viseze. Tinerii pe de-o parte, începeau să prindă curaj. Cei mai puțin tineri și mai puțin optimiști începeau să se descarce de scepticism cu gândul că au trăit cu toții o premieră: Victor Ponta, primul conducător al puterii executive din România care și-a dat demisia exclusiv la presiunea străzii.

Atunci, dacă toate premisele acestei mișcări ne făceau să ne gândim cu optimism la viitorul ei, care sunt motivele pentru care în următoarele zile și-a pierdut din forță, luciditate și complexitate? De ce o mișcare de stradă a anului 2015, cu posibilități multiple de coordonare, suferă comparativ cu mișcarea de la începutul anilor ’90, tocmai la capitolul organizare? De ce unei mișcări de o asemenea amploare i se taie elanul după doar câteva zile?

Pornind de la aceste întrebări, pe care poate mulți dintre noi ni le-am pus deja, vă prezint 6 motive pentru care mișcarea din Piața Universității și-a pierdut din nerv, înainte de a-și putea atinge apogeul:

1. Demisia lui Victor Ponta și a întregului Guvern. Acești pași înapoi făcuți de Executiv după chiar prima noapte de proteste a dus la dispariția unuia dintre principalii dușmani ai Pieței.  E mult mai ușor să îți canalizezi furia împotriva unui nume, a unui avatar, decât împotriva a 588 parlamentari sau a întregii clase politice.
2. Inexistența unui lider care să fie recunoscut și drept urmare, cu care să rezoneze toată Piața. Lipsa unui nou Marian Munteanu al anilor ‘90 care să poată canaliza emoția și energia Pieței înspre un punct comun, care să transforme huiduielile și cererile diversificate în obiective SWOT unanim acceptate. Stabilirea unui program exact, a unui traseu care să nu dezavantajeze Piața, în sensul de a nu se risca pierderea impactului vizual, (cum s-a întâmplat în primele două seri) sunt alte sarcini care țin de competența liderului inexistent al protestatarilor.
3. Comportamentul forțelor de ordine. Dacă în cazul altor proteste, jandarmii simțeau nevoia să-și etaleze nivelul de pregătire în folosirea bastoanelor și a gazelor lacrimogene din dotare, în aceste zile, non-combatul lor a ajutat la calmarea spiritelor, chiar și a celor mai dezorientate, care decid să sară peste gardurile Parlamentului. La acest punct putem include și prelungirea programului de circulație a metroului, care a avut un rol de fluidizare a Pieței. Deși nu intră în jurisdicția forțelor de ordine, putem presupune că cei care au luat decizia ca jandarmii să se poarte cu mănuși au hotărât și că este mai indicat ca programul de funcționare al metroului să se prelungească.  În fiecare seară, numărul protestatarilor scădea dramatic în funcție de ora până la care funcționa metroul. Metrorex a prelungit programul de funcționare în prima noapte cu două ore, iar ulterior cu o singură oră. Dacă această măsură de prelungire nu ar fi fost luată, exista posibilitatea ca mulți protestatari să aleagă să-și petreacă nopțile întregi în Piață, iar mișcarea putea ajunge la alte valențe.
4. Schimbarea raportului de forțe realizată de președintele Iohannis. Prin ultimatumul dat Pieței, de a îi trimite propuneri de reprezentanți pentru negocieri, președintele a “furat” rolul protestatarilor. El a fost cel care a pus presiune pe stradă, în timp ce aceasta a fost entitatea asupra căreia s-a exercitat presiunea. Iar cum unei persoane aflate sub presiune îi vine greu să mai gândească coerent și să ia deciziile cele mai bune în regim de urgență, ce mai putem spune despre o mulțime eterogenă? După cum s-a dovedit, a fost doar o problemă de timp până să apară primele tensiuni.
5. Purtarea negocierilor cu reprezentanții societății civile în spatele ușilor închise. Această decizie nu a făcut altceva decât să determine Piața să pună la îndoială buna credința a reprezentanților aflați la negocieri. Acest lucru, adunat cu lipsa de transparență în procesul de alegere a celor 20 de reprezentanți din 5520 de mesaje primite, nu a făcut altceva decât să alimenteze așa zisele teorii ale conspirației și să mai erodeze puțin din unitatea oricum șubredă a Pieței.
6. Strategia divide et impera aplicată manifestanților. Deturnarea adevăratului scop al protestelor, dinspre clasa politice,  spre BOR, ajutată ce-i drept și de declarațiile deloc fericite din partea Patriarhului, nu a făcut decât să împartă Piața în două. De această dată nu a mai fost vorba despre neînțelegeri privind traseul de urmat sau asupra ordinii trecerii pe listă a unor revendicări punctuale. Când între manifestanți se produce o ruptură la nivel ideologic, cultural, aceasta este, în general, ireversibilă. Aceeași încercare de divizare a pieței s-a materializat și prin inițiativa lui Teodor Mărieș, președinte al Asociației 21 Decembrie și fost vice-președinte al partidului lui Mihai Răzvan Ungureanu, Forța Civică, de a amplasa o scenă in mijlocul manifestărilor. Spectacolul luptelor pe microfon și deci al încercării de cățărare până la „lumina reflectoarelor” Pieței, i-a adus fostului revoluționar mai multe huiduieli din partea manifestanților cât și o amenda din partea forțelor de ordine.

Rămâne de văzut care va fi consecința pe termen scurt a protestelor din ultima săptămână. Variantele existente, cu greu pot mulțumi întreaga Piață. Poate cea mai vehiculată soluție este cea a unui guvern de tehnocrați, dar și în acest caz, rolul hotărâtor îl joacă Klaus Iohannis. Acesta își face calculele pentru a lua decizia care să îi permită păstrarea capitalului politic căpătat, sau, din cauza lipsei de omogenitate a Pieței, deci și a soluțiilor așteptate, diminuarea lui cu cât mai puțin posibil.

Sursa foto: Cătălin Georgescu