Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fenomenul straniu apărut în timpul uraganului Franklin

Frankie Lucena
fulgere rasturnate

Fulgerele inversate, cu jeturi gigantice de 50 de ori mai puternice decât cele obișnuite, au fost observate emanând din uraganul Franklin, în apropierea Puerto Rico. Pe 20 august, fotograful Frankie Lucena din Puerto Rico fotografia un sistem de furtună trecător care avea să evolueze în uraganul Franklin, când un fenomen rar al naturii i-a apărut în fața ochilor: fulgerele răsturnate, care loveau în sus din norul de furtună și se opreau chiar la marginea spațiului, scrie LiveScience.

Fulgerele care lovesc în sus, ca acestea, sunt cunoscute sub numele de jeturi gigantice. Ele sunt cel mai rar și mai puternic tip de fulger și apar de numai 1.000 de ori pe an; aceste jeturi au o putere de peste 50 de ori mai mare decât un fulger tipic.

content-image

Fulgerele răsturnate, un fenomen rar întâlnit

Jeturile gigantice pot urca până la mai mult de 80 de kilometri distanță de suprafața Pământului, atingând partea de jos a ionosferei, stratul vast de particule încărcate electric unde partea superioară a atmosferei se întâlnește cu partea de jos a spațiului cosmic. Spațiul începe din punct de vedere tehnic la 100 km deasupra nivelului mării, în timp ce ionosfera se întinde de la aproximativ 80 km la 640 km deasupra nivelului mării.

Deși rare, jeturile gigantice nu sunt o priveliște neobișnuită în timpul sezonului uraganelor din Atlantic, acestea fiind raportate cel mai frecvent în regiunile tropicale, în special în timpul furtunilor care se intensifică rapid, cum ar fi Franklin, conform unui studiu din august 2022 din revista Science Advances.

Totuși, oamenii de știință știu despre fenomen de doar aproximativ 20 de ani și multe lucruri despre el rămân un mister, inclusiv motivul pentru care fulgerele țintesc în sus spre cer, mai degrabă decât să vină spre pământ. Jeturile uriașe răsturnate pot fi rezultatul unui fel de blocaj care împiedică fulgerele să iasă prin partea de jos a norului, au scris autorii studiului din 2022, dar mecanismul exact încă este necunoscut.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.