Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii afectați de pesta porcină au primit despăbugiri - La ce sumă se ridică compensațiile

AP
bani

La nivel național, până la data de 2 august, au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

De la data confirmării prezenței pestei porcine africane (PPA) în țară, pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare, se constată că în zona de N-V a României boala evoluează lent, chiar staţionar, confirmându-se în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreți și au fost uciși 175 de porci domestici, precizează autoritatea, scrie Mediafax.

În zona de S-E a României, evoluţia bolii este agresivă, arată instituția. Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița şi Galați. Au fost uciși 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 2 august au fost uciși 49.647 de porci. Acțiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreți.

În regiunea de N-V a României se află următoarele focare: județul Satu Mare – 6 focare în gospodăriile populației și 9 cazuri la porci mistreți, județul Bihor – 21 de focare în gospodăriile populației și un caz la mistreț, judeţul Sălaj – 2 cazuri la mistreţi.

În S-E focarele se află în: județul Tulcea – 471 de focare, din care 467 focare în gospodăriile populației, un focar în exploataţie comercială de tip A, 3 focare în exploatații comerciale industriale și 17 cazuri la porci mistreți, județul Brăila – 14 focare în gopodăriile populației, județul Constanța – 16 focare în gospodăriile populației, judeţul Ialomiţa – 16 focare în gospodăriile populației, judeţul Galaţi – un focar într-o gospodărie.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, dar că virusul are impact la nivel economic și social.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.