Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii din domeniul piscicol şi al acvaculturii cer simplificarea birocrației

Fermierii din domeniul piscicol şi al acvaculturii din Botoşani, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vaslui s-au aflat joi la Iaşi pentru discuta despre pregătirea viitoarei perioade, 2021-2027, a Programului pentru Acvacultură şi Pescuit, una dintre solicitările acestora fiind "simplificarea birocraţiei inutile", potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Romfish au evidenţiat importanţa adoptării unui nou Plan Naţional pentru Dezvoltarea Acvaculturii, care să rezolve problemele indicate de Comisia Europeană în documentul Orientări strategice pentru dezvoltarea durabilă a acvaculturii, aflat în procedura de revizuire.

"Trei dintre temele acestor orientări sunt stringente pentru România. Unul dintre acestea vizează asigurarea accesului la spaţiu pentru acvacultură. Mă refer la concesionare, privatizare, acces la lacurile de acumulare şi la Marea Neagră. Dorim simplificarea birocraţiei inutile, care sufocă activitatea de acvacultură din partea Administraţiei Naţionale Apele Române şi Ministerul Mediului. Vrem o creştere a competitivităţii prin investiţii care să crească producţia destinată pieţei interne. De asemenea, s-a discutat statutul discriminator la care este supusă acvacultura în raport cu alte ramuri agricole: lipsa sprijinului direct pe hectar şi pe kilogramul de peşte de consum destinat pieţei, taxe mai mari pentru acvacultură faţă de agricultură - taxa pe clădiri, cofinanţări de 85% pentru agricultură, în timp ce pentru acvacultură sunt doar de 50%. O ultimă, dar foarte importantă, problemă este cea a forţei de muncă specializată, unde înregistrăm un deficit major şi care ar trebui rezolvată prin înfiinţarea unor clase în liceele agricole prin învăţământul dual", a declarat presei Cătălin Platon, preşedintele Asociaţiei Romfish.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Gheorghe Ştefan a declarat că a venit discute cu fermierii din domeniul piscicol şi al acvaculturii pentru a afla problemele pe care aceştia le au.

Citește și: Andrei Caramitru profețește un dezastru pentru PNL: E doar o problemă de timp

"Vă spun că nu sunt puţine, pentru că pescăria este un sistem deschis, un sistem în corelaţie cu alte sisteme ale statului, sunt condiţii şi chiar restricţii de mediu pentru cei aflaţi în situl Natura 2000. Pe de altă parte, am venit să le prezentăm noul Program Operaţional de Pescuit 2021-2027, care ca sumă este aproximativ egal cu cel din 2014-2020", a afirmat Gheorghe Ştefan.

Potrivit acestuia, una dintre marile probleme ale acvaculturii în apă dulce vizează restrângerile şi constrângerile cu care se luptă fermierii piscicoli privind siturile Natura 2000.

"Din 2007 şi până acum am dat fermierilor plăţi compensatorii pentru pierderile, restricţiile şi constrângerile din aceste ferme, însă există o mare nedreptate în România. Din cele 750 de ferme din registrul unităţilor din acvacultură doar 100 sunt în situl Natura 2000, iar celebrii cormorani ai ministrului Daea nu se aşază acolo unde văd plăcuţa pe care scrie sit Natura 2000. Ei se aşază unde găsesc peşti. Nu e cinstit, nu e corect, din punctul meu de vedere, ca o fermă situată la cinci kilometri să nu primească nimic, în timp ce o fermă din situl Natura 2000 ia mulţi bani pe plăţi compensatorii. Cormoranii consumă de peste tot", a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.