Ferrari a obţinut, miercuri, o victorie la Tribunalul General din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a spus că producătorul italian de automobile sportive i-a fost retras în mod incorect drepturile asupra mărcii înregistrate "Testarossa", transmite Reuters.
Drepturile Ferrari asupra mărcii înregistrate Testarossa au fost retrase în anul 2023 de Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), care a susţinut că producătorul de automobile nu a folosit cu adevărat această marcă pentru o perioadă de cinci ani, între 2010 şi 2015.
Cu toate acestea, Tribunalul General a anulat, miercuri, decizia EUIPO, precizând că Ferrari a utilizat marca înregistrată Testarossa, în condiţiile în care şi-a dat, în mod explicit sau implicit, aprobarea dealerilor care au comercializat modele Testarossa second-hand, precum şi prin acorduri de licenţiere cu producătorii de automobile de jucărie pentru această marcă.
"Utilizarea mărcii înregistrate pentru a garanta identitatea originii bunurilor pentru care a fost înregistrată, în momentul revânzării bunurilor second-hand, constituie o utilizare adevărată", a precizat instanţa.
Ferrari a construit modelul Testarossa, ajuns celebru din serialul TV 'Miami Vice' în anii 1980, în perioada 1984-1986. În prezent, mai sunt disponibile pe piaţă doar modele second-hand.
Drepturile constructorului auto italian asupra acestei mărci au fost contestate de către producătorul german de jucării Autec.
Comentează