Directorul fondator al Festivalului ASTRA Film, Dumitru Budrala, a invitat vineri publicul să vizioneze documentarele din toată lumea prezentate timp de zece zile la Sibiu, la cea de a 32-a ediţie, acesta fiind unul dintre cele mai longevive evenimente internaţionale dedicate filmului documentar din Europa Centrală şi de Est.
"În fiecare toamnă de 32 de ani, la Sibiu, are loc întâlnirea între cineaşti şi spectatori, între artă şi realitate, între poveşti şi conştiinţă. Lumea asta a devenit tot mai fragmentată, tot mai grăbită şi, de aceea, prin filmul documentar, noi găsim momente prin care avem momente de reflexie şi momente prin care observăm că adevărul încearcă să mai respire. Vă invit să fiţi alături de noi, să descoperim şi să ne inspirăm din poveştile aduse pe ecrane de către autori din toată lumea", a spus Dumitru Budrala, la gala de deschidere a festivalului.
Budrala i-a invitat pe spectatori să participe la ''o călătorie fără paşaport şi fără bilet de avion'', prin care pot descoperi poveşti autentice din întreaga lume, potrivit Agerpres.
"Anul acesta s-au înscris peste 3.000 de filme din toată lumea. Filmele sunt grupate în 10 secţiuni tematice şi în 5 competiţii - de scurtmetraj, dedicată studenţilor din Europa, regizorilor români, creatorilor din Europa de Est şi 'New Voices', pentru cineaşti din toată lumea. Este o călătorie care traversează continente, culturi şi comunităţi. Vă îndemn să ne apropiem de aceste comunităţi deschise, cu curaj, cu înţelegere, împreună", a arătat directorul Festivalului ASTRA Film.
Festivalul a început vineri seara, la Sala Thalia, cu o gală, în care a avut loc şi o dezbatere despre ură, urmată de vizionarea documentarului ''Decodând ura''.
Organizatorii festivalului recomandă sâmbătă vizionarea a patru documentare: "Zăpada neagră", "Fericire pentru toţi", "Înot împotriva sistemului" şi "Umbra din ea". Reportajul realizat de ProTV, "Înot împotriva sistemului", va fi însoţit şi de o dezbatere la care a fost invitat să participe vicepremierul Tánczos Barna.
Comentează