Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festival dedicat pisicilor, la Istanbul

Animal Life Sibiu
concert rock pisici

Un festival de film dedicat pisicilor se desfăşoară în prezent la Istanbul, iubitorii de feline putându-se familiariza cu atitudinea şi ataşamentul faţă de acestea în diferite culturi ale lumii, notează Xinhua. Festivalul de film a debutat la 12 ianuarie la Muzeul Pera din Istanbul, sub titlul "Meow! Ţi-a mâncat pisica limba?", şi prezintă nouă pelicule din Franţa, Germania, Austria, Japonia, Turcia şi Statele Unite, dedicate unor poveşti emoţionante despre aceste îndrăgite feline, conform Agerpres.

"Am ales pisicile ca temă deoarece am realizat că ele au o natură diferită în cinematografie şi există tot mai multe filme la nivel mondial care se concentrează asupra lor, fie ca personaje principale, fie ca personaje secundare importante", a declarat Fatma Colakoglu, curatoarea filmelor, pentru Xinhua.

Ea a precizat că interesul pentru acest eveniment a depăşit cu mult aşteptările organizatorilor şi că acest interes reflectă preocuparea din ce în ce mai mare a locuitorilor Istanbulului pentru bunăstarea pisicilor care împânzesc străzile oraşului. Nu este deci de mirare că pelicula "Kedi", un film turcesc care prezintă Istanbulul din perspectiva unei pisici de pe stradă, se numără printre cele mai populare proiecţii la acest festival.

"În Istanbul, pisicile sunt oglinda oamenilor, permiţându-le să reflecteze asupra vieţii lor în moduri pe care nu le-ar putea face altfel", nota o cronică de film.

Pentru Colakoglu, locuitorii oraşului sunt dornici să afle cum tratează alte culturi pisicile şi cum relaţionează oamenii din alte culturi cu acestea, astfel că prezenţa mai multelor filme străine la festival le oferă o bună oportunitate în acest sens. Festivalul se va încheia la data de 4 februarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.