Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că şi cel mai mare festival al Iaşiului şi al Moldovei, Afterhills, va fi sprijinit financiar de guvernul PNL.
Potrivit sursei citate, cel mai cunoscut festival de muzică din toată zona Moldovei - Afterhills Music & Arts Festival - va fi inclus în schema de ajutor financiar pregătită de Guvernul României pentru evenimentele mari şi care au dificultăţi din cauza pandemiei Covid-19.
Conform documentului de presă, ministrul Mediului şi preşedintele PNL Iaşi, Costel Alexe, candidatul partidului la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a avut joi dimineaţă o convorbire cu vicepremierul Raluca Turcan în urma căreia Afterhills a fost inclus pe lista evenimentelor din industria festivalurilor, industrie care vor primi sprijin financiar pentru a se susţine şi pentru a continua în viitor.
Vicepremierul Raluca Turcan anunţase în cursul zilei de ieri că Guvernul PNL a pregătit crearea unei scheme de ajutor de stat pentru această industrie care a fost nevoită să îşi suspende integral activitatea în anul 2020 din cauza pandemiei, iar acum pe această listă cu festivalurile care vor beneficia de sprijin se află şi Afterhills.
Astfel, acum există toate motivele să spunem că Afterhills Music & Arts Festival va continua cu o nouă ediţie în anul 2021, susţine Alexe, care a declarat anterior, în cadrul unei dezbateri despre marile evenimente ale Iaşiului, că în calitatea sa de viitor preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, va susţine activ acest eveniment de anvergură.
"Anunţ astăzi oficial că cel mai mare festival al Iaşiului şi al Moldovei, AFTERHILLS, va fi sprijinit financiar de guvernul PNL. Am discutat cu vicepremierul Raluca Turcan şi, astfel, AFTERHILLS, va fi inclus pe schema guvernamentală de sprijin financiar. Pachetul de sprijin va include toate marile evenimente din ţară, după modelul schemei de sprijin pentru cinematografie. Am promis acum câteva săptămâni acţionarilor şi organizatorilor că îi vom sprijini şi m-am ţinut de cuvânt. Mai mult, vă garantez că sunt 100% determinat să susţin festivalul Afterhills din punct de vedere logistic şi legislativ cu tot ce se poate din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Au fost până acum trei ediţii la Afterhills în care organizatorii nu au primit atenţia Consiliului Judeţean. Pentru ediţia a patra, de anul viitor, vom susţine acest eveniment de marcă şi vom deveni un partener de drum lung şi pentru alte evenimente mari ale Iaşiului", a declarat ministrul Costel Alexe, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi.
Acesta susţine, totodată, că liberalii vor încuraja creativitatea.
"Peste tot în lume astfel de festivaluri încarcă pozitiv comunităţile în care se desfăşoară şi devin o atracţie pentru tineri şi nu doar pentru tineri. Guvernele PSD şi administraţia PSD din judeţul Iaşi au arătat prea cenuşiu, prea fără perspective, fără viziune pentru viitorul acestui judeţ care este de fapt atât de bogat cultural şi atât plin de creativitate. Noi, cei din PNL, vom deschide opţiunile şi perspectivele, vom încuraja creativitatea. Şi îmi pun speranţele şi voi oferi sprijin pentru o dezvoltare a evenimentelor şi a festivalurilor - totul cu respectarea normelor de igienă şi distanţare care vor fi specificate periodic", a mai afirmat Alexe.
Festivalul Afterhills va fi sprijinit financiar de Guvern, anunță Costel Alexe
Explorează subiectul
Articole Similare

7
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
7

6
Musicalul "Familia Addams" va avea două reprezentaţii în luna martie, la Palatul Naţional al Copiilor
6

9
Teatru, dans, muzică şi poezie la spectacolele primăverii, desfăşurate la Cazinou
9

7
"Eros arcaşul şi chinurile dragostei" - exponatul lunii februarie la Muzeul de Istorie şi Arheologie
7

12
Anul Brâncuşi/ Lucrările care vor alcătui expoziţia "Constantin Brâncuşi: Originile Infinitului" au ajuns la Roma
12

4
BBC intenţionează să îşi reducă costurile cu 10% în următorii trei ani
4

2.544
Anca Alexandrescu tună după ce TikTok a închis contul 'Realitatea': 'Următorul pas spre dictatură. Marșșș!' / UPDATE
2.544

1.161
Poza din pașaport te poate lăsa fără vacanță, mai ales dacă îți vopsești părul. Orice schimbare radicală poate crea suspiciuni la controlul vamal
1.161

943
FOTO Cum arată hermina, animalul care a devenit mascotă la Jocurile Olimpice de Iarnă. Pe cât este de simpatic, pe atât este de periculos
943

41
Situație de urgență la Luvru: Inundație într-o sală cu opere vechi de 600 de ani
41

24
Moment cosmic rar: O stea din galaxia Andromeda s-a prăbușit 'în tăcere', posibil dând naștere unei noi găuri negre
24

33
VIDEO Disney+ dezvăluie povestea de dragoste dintre John F. Kennedy Jr. și Carolyn Bessette într-un nou serial captivant
33

30
Ministrul Culturii din Republica Moldova, vizită la Bucureşti
30

















Comentează