Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Classics for Pleasure la Sibiu: 300 de artişti şi un program cu muzică simfonică, musical, chitară clasică, muzică de film

www.festivalenescu.ro
Opera Română

Festivalul Classics for Pleasure (15-17 august), ediţia a IX-a, la care participă 300 de artişti, se va deschide joi, în Piaţa Mare din Sibiu, cu un concert dedicat celor mai frumoase coloane sonore care au revoluţionat lumea musicalului şi a muzicii de film, anunţă organizatorii, potrivit news.ro.

Vineri, melomanii vor putea asista la două concerte: muzică inedită de chitară în Biserica Ursulinelor şi un concert cu repertoriu clasic în Piaţa Mare; închiderea va avea loc sâmbătă cu tradiţionalul concert Proms of Delight ce va aduce pe scena din Piaţa Mare celebrităţi ale muzicii clasice.

Vedetele festivalului de anul acesta vor fi Aura Twarowska, Rebekka Hartmann şi a sa magică vioară Stradivarius, Junping Qian, Anton Shaburov, Paula Iancic, Mihai Urzicama, Trio Zamfirescu, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" din Bucureşti şi Orchestra Filarmonicii din Sibiu.

"Classics for Pleasure îşi propune şi anul acesta, la a IX-a ediţie, să transforme Piaţa Mare din Sibiu într-o uriaşă sală de spectacole, să atragă un public cât mai numeros către muzica de calitate prin prezenţa unor artişti aplaudaţi pe marile scene ale lumii", anunţă Mihaela Dragomir, preşedinte Elite Art Club pentru UNESCO.

Citește și: Alain Delon: 'Vă mulţumesc pentru numeroasele mesaje care au mers direct în inima mea'

Accesul la toate evenimentele este gratuit. În caz de ploaie concertele se vor desfăşura în Sala Thalia iar toate informaţiile vor fi publicate pe site-ul  www.classicsforpleasure.ro.

Programul festivalului:

15 AUGUST

Călătorie în lumea filmului şi a musical-ului - Piaţa Mare ora 20.00
Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian"

16 AUGUST

Classic Guitar Delight - Biserica Ursulinelor ora 16.00
Trio Zamfirescu

Classics Wonders - Piaţa Mare, ora 20.00
Dirijor: Anton Shaburov
Orchestra Philarmonia Elite, Solistă: Rebekka Hartmann

17 AUGUST

Proms of Delight - Piaţa Mare ora 20.00
Dirijor: Junping Qian
Orchestra Filarmonicii din Sibiu, Solişti: Aura Twarowska, Paula Iancic, Mihai Urzicana

Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art Club pentru UNESCO şi cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, cu suma de 185.000 lei. Obiectivul său este promovarea muzicii clasice în rândul publicului şi a excelenţei culturii sibiene la nivel naţional şi internaţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.