Cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Londra, care se desfăşoară în perioada 7-18 octombrie, în mare parte virtual, se va deschide cu premiera europeană a filmului "Mangrove", prima dintr-o serie de cinci lungmetraje ale regizorului britanic Steve McQueen, au anunţat marţi organizatorii, relatează AFP potrivit Agerpres.
Spectatorii acestei ediţii, la finalul căreia premiile vor fi acordate de public şi nu de un juriu, vor putea participa "gratuit" la această "premieră europeană" în mai multe cinematografe partenere, a anunţat festivalul într-un comunicat.
La cincizeci de ani după petrecerea faptelor, "Mangrove" prezintă povestea adevărată a unui grup de activişti de culoare, numit Mangrove 9, care s-a ciocnit cu poliţia din Londra în timpul unui protest din 1970, şi a mult mediatizatului proces care a urmat.
Acest film este primul dintr-o serie de cinci lungmetraje numite "Small Axe" pe care regizorul de culoare, câştigător al premiului Oscar pentru "12 ani de sclavie", le-a creat pentru BBC.
Din cauza pandemiei de coronavirus, majoritatea filmelor vor fi disponibile numai online, accesibile oricui se conectează în Marea Britanie. Din cele 58 de lungmetraje prevăzute, nouă vor fi disponibile pentru vizionare atât în cinematografe, cât şi pe internet, şi doar patru - inclusiv "Mangrove" şi filmul de închidere, "Ammonite" de Francis Lee, - vor fi proiectate doar în cinematografe.
"Pentru a merge împreună cu această ediţie inovatoare destinată publicului, în acest an publicul va înlocui juriul oficial" pentru decernarea celor patru premii ale festivalului, au anunţat organizatorii.
Pe lângă filmele de lung metraj, cele zece zile de festival vor oferi şi 36 de scurtmetraje, experienţe captivante folosind realitatea virtuală, filme clasice restaurate, precum şi mese rotunde.
Festivalul de Film de la Londra este organizat anual din 1956 de British Film Institute (BFI), o organizaţie nonprofit a cărei misiune este aceea de a promova cinematografia.
Festivalul de Film de la Londra - Mangrove de Steve McQueen va deschide cea de-a 64-a ediție
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
14

8
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
8

32
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
32

84
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
84

13
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
13

55
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
55

43
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
43

14
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
14

25
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
25

18
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
18

40
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
40

20
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
20

29
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
29
















Comentează