Regizoarea americană Kathryn Bigelow şi-a lansat marţi ultimul film, "A House of Dynamite", la Festivalul de Film de la Veneţia, declarând că speră că acest thriller încărcat de tensiune va avea efectul unui semnal de alarmă faţă de ameninţarea mereu prezentă a unei catastrofe nucleare, transmite Reuters.
Primul său film după o pauză de 8 ani urmăreşte derularea evenimentelor după ce o rachetă balistică neidentificată este lansată spre SUA, declanşând o cursă disperată pentru a afla cine este responsabil dar şi care este modalitatea cea mai bună de răspuns, conform Agerpres.
"Aceasta este o problemă globală, unde ne aflăm cu arsenalul nuclear?", se întreabă Bigelow, care în 2010 a devenit prima femeie care a primit premiul Oscar pentru regie cu filmul "The Hurt Locker" despre războiul din Irak.
"Desigur, nu putem decât să sperăm că poate vom reduce arsenalul nuclear într-o zi, dar până atunci trăim într-o casă din dinamită", a declarat ea într-o conferinţă de presă desfăşurată alături de protagoniştii producţiei, Idris Elba şi Rebecca Ferguson.
"Cum s-a ajuns să se creadă că distrugerea întregii planete ar putea fi o bună măsură defensivă?", s-a mai întrebat ea.
Filmul urmăreşte cele 18 minute necesare pentru ca racheta lansată din Pacific să lovească oraşul Chicago, interval de timp care se derulează prin ochii a numeroşi oficiali americani, de la preşedintele SUA şi până la o echipă de intercepţie anti-rachetă din Alaska şi la ofiţerii care lucrează în cadrul Centrului american de Comandă Strategică.
"(Există) aceşti oameni incredibil de competenţi care trebuie să acţioneze într-un interval de timp incredibil de scurt, iar soarta întregii planete este în joc", a mai susţinut regizoarea.
Ultimul film semnat de Bigelow este drama istorică "Detroit" (2017). Înainte de acesta, a realizat filmul "Zero Dark Thirty" despre vânătoarea lui Osama bin Laden.
Prin "A House of Dynamite", Bigelow reia naraţiunea amplă şi cu rezonanţă politică care a definit cea mai celebrată realizare a sa, "The Hurt Locker".
Analiştii din domeniul apărării cred că există până la 13.000 de arme nucleare în lume, în mâinile a nouă ţări - mai mult decât suficiente focoase nucleare pentru a distruge viaţa de pe Pământ de nenumărate ori, notează Reuters.
"Am construit aceste arme care ar putea pune capăt oricărei forme de viaţă şi este miraculos, sincer, că nu s-a întâmplat deja ceva oribil. Atât de multe dintre aceste arme au un sistem de declanşare extrem de rapid în ţări ca a noastră", a spus scenaristul Noah Oppenheim, fost preşedinte al NBC News.
Membrii distribuţiei au spus că interpretarea unor personaje prinse într-o criză nucleară a fost chinuitoare.
"Am învăţat că nu am curajul să intru în politică", a spus Elba, care îl interpretează pe preşedintele SUA. Jared Harris, care îl interpretează pe secretarul apărării al SUA, a împărtăşit acest sentiment. "Sunt recunoscător că nu voi fi niciodată pus în această situaţie", a spus el.
"A House of Dynamite" este unul dintre cele trei filme pe care Netflix, platforma americană de streaming, le prezintă la Festivalul de la Veneţia. Celelalte două sunt "Frankenstein" de Guillermo del Toro şi "Jay Kelly" de Noah Baumbach. Toate trei concurează pentru prestigiosul premiu Leul de Aur, care va fi acordat pe 6 septembrie.
Festivalul de Film de la Veneţia 2025: Kathryn Bigelow propune o meditaţie asupra ameninţării nucleare
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 02-09-2025 19:54
Explorează subiectul
Articole Similare

5.164
Descoperire neașteptată în Turcia ar putea rescrie istoria: Arca lui Noe ar fi existat și a fost descoperită în timpul unor lucrări rutiere
5.164

3.539
Mirabela Grădinaru vorbește despre marea slăbiciune a lui Nicușor Dan: 'Nu am reușit să o fac așa cum o făcea mama lui'
3.539

3.182
VIDEO Mirabela Grădinaru răspunde la întrebarea de pe buzele tuturor: pe când nunta cu Nicușor Dan
3.182

94
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Arhidiaconul Ștefan a avut curajul, cunoscând Scriptura, de a-i acuza pe farisei și pe cărturari de ipocrizie'
94

114
Modelul Holly Ramsay, fiica lui Gordon Ramsay, s-a căsătorit cu triplul campion olimpic Adam Peaty
114

98
VIDEO PS Damaschin Dorneanul, la Mănăstirea Putna: 'Dacă am fi onești cu noi și ne-am pune următoarea întrebare: noi cât loc Îi facem lui Hristos în viața noastră?'
98

3.130
VIDEO Reclama de Crăciun care a cucerit internetul: povestea plină de emoție a unui lup vegetarian a strâns peste un miliard de vizualizări
3.130

3.035
Fondatorul Telegram vrea copii pe 'bandă rulantă'. După ce criterii sunt alese femeile
3.035

47
Parada alaiurilor, nelipsită de la Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă 'Steaua sus răsare'
47

5.774
Dan Negru: 'Iarmaroc cu atei. Mall-ul nu e un progres față de grajdul lui Iisus'
5.774

112
Confirmat de experți: există doar 3 metode sigure de a decongela alimentele
112

103
Trenul care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
103

88
Vladimir Putin apare într-un desen animat în care vorbește cu pisica Matroskin și câinele Sharik
88

















Comentează