Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street începe vineri și aduce în Capitală spectacole-ateliere din Danemarca, Slovacia, Spania, Franța, Italia, Portugalia și România, arată un comunicat remis Mediafax.
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street debutează vineri. Pentru patru weekenduri, manifestarea intitulată în 2018 "O poveste românească în Anul Centenarului" aduce la București spectacole de teatru de stradă în puncte centrale din oraș, incluzând o gamă variată de show-uri mobile, fixe și ateliere susținute de artiști din Danemarca, Slovacia, Spania, Franța, Italia, Portugalia și România.
Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, de la ora 19.00, în Piața Universității, punctul central al ediției aniversare "B-FIT in the Street!". Organizatorii anunță prestații asigurate de toboșari de batucada, dansatoare de cabaret, circari, artiști pe catalige și personaje fantastice.
Spectacole mobile au loc în Piața Universității, Piațeta Teatrului Odeon, Cercul Militar, Teatrul Național și străzile Smârdan, Lipscani și Piața Sfântul Anton din Centrul Istoric. Reprezentațiile de stradă durează până la ora 23.00, cu excepția zilei de 14 iulie, când programul este extins cu spectacole nocturne și este anunțată o paradă în centrul orașului.
Parada este punctul culminant al primului weekend de festival și începe la ora 21.15, în Piața George Enescu, cu premiera mondială a spectacolului de acrobație aeriană Sonics in Wish din Italia. După spectacol, artiștii prezenți la București pentru primul weekend B-FIT in the Street! pornesc din Piața George Enescu într-o paradă pe Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta și se opresc în Parcul Cișmigiu, unde, de la ora 22.35, începe spectacolul pe apă "Water Fools" din Franța. Una dintre premierele ediției din 2018 a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street!, "Water Fools" transformă lacul Parcului Cișmigiu în scena unui spectacol poetic lăudat în presa din Anglia, Rusia, America, Australia, Singapore și Argentina, arată organizatorii.
În 2018, organizatorii anunță că B-FIT in the Street! extinde nu doar aria de desfășurare, ci și tipul de spectacole prezentate. Una dintre zonele ediției aniversare B-FIT in the Street!, Parcul Cișmigiu găzduiește în fiecare weekend de festival ateliere și spectacole educative pentru copii. În weekendul 13-15 iulie, publicul cel mai tânăr al festivalului este așteptat la Podul de Nuc din Cișmigiu pentru un atelier de percuție și unul de pantomimă și actorie pentru cei mici, se arată în comunicat.
O altă premieră a ediției din 2018 este instalația "Collective Strings" din Danemarca, aplasată în Piața Universității timp de trei săptămâni. Prezentată de organizatori drept prima instalație interactivă, lucrarea va fi într-o continuă schimbare în funcție de felul în care bucureștenii și turiștii prezenți la festival aleg să interacționeze cu aceasta.
Instalația se va găsi în Piața Universității până pe 29 iulie, iar spectacolele din cadrul Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! continuă în weekendurile 21-22 iulie, 28-29 iulie și 4-5 august.
Comentează