Festivalul Internațional 'George Enescu' – 14 concerte, în programul 'Muzica Secolului XXI'

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 21-05-2019

Actualizat: 21-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Paisprezece concerte, susţinute de instrumentişti români şi străini aflaţi la prima lor apariţie pe scenele din ţara noastră, vor avea loc în programul „Muzica Secolului XXI” din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, scrie news.ro.

Programul va avea loc în perioada 1 – 22 septembrie.

Britten Sinfonia, Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, Arditti Quartet, Camerata Regală, Ensemble Linea, New European Ensemble, Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi şi VOCALCONSORT Berlin se numără printre invitaţi, potrivit unui comunicat transmis News.ro de Twin Arts, partenerul evenimentului.

Citește și: Trei testamente scrise de mână au fost descoperite în locuința cântăreței Aretha Franklin

În cadrul concertelor vor fi prezentate numeroase lucrări în premieră.

Concertele vor avea loc la Sala Radio şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Programul detaliat este disponibil pe site-ul festivalenescu.ro.

Biletele pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri