Festivalul Internaţional de Film de la Berlin revine în capitala Germaniei în formatul său obişnuit

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 16-02-2023

Actualizat: 16-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cea de-a 73-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin începe joi în capitala Germaniei, revenind la formatul său obişnuit după doi ani de restricţii pandemice, transmite agenţia DPA.

Aproape 400 de filme sunt programate pentru difuzare în perioada 16-26 februarie, cu un nivel ridicat de exprimare a sprijinului pentru persoanele din Ucraina şi Iran, pe fondul războiului şi al tulburărilor continue din cele două ţări, informează Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să susţină un discurs în deschiderea festivalului, într-o intervenţie video transmisă în direct joi seară.

Actriţa americană Kristen Stewart, celebră pentru rolurile sale din producţiile "Spencer" şi "Twilight", va prezida juriul internaţional din acest an, care va avea prima apariţie la ora locală 10:30 (9:30 GMT), înainte de deschiderea oficială programată la ora locală 19:30.

Primul film prezentat după ridicarea cortinei Berlinalei 2023 va fi comedia "She Came to Me" regizată de Rebecca Miller, cu Peter Dinklage, Marisa Tomei şi Anne Hathaway.

În total, 19 filme concurează pentru mult-râvnitele premii Ursul de Aur şi Ursul de Argint, şase dintre pelicule fiind regizate de femei.

Berlinala este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, alături de cel de la Cannes şi cel de la Veneţia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri