Festivalul Internaţional de Jazz de la Miercurea Ciuc va avea loc, în perioada 21 - 25 iulie, după doi ani de pauză, la eveniment urmând să participe cunoscuţi muzicieni din ţară şi străinătate.
Organizatoarea principală a festivalului, Szilagyi Nora, şi-a exprimat, joi, într-o conferinţă de presă, bucuria că se dă startul unei noi ediţii a evenimentului şi a anunţat că programul iniţial, de trei zile, s-a extins la cinci zile, pentru a putea participa invitaţii din străinătate, ziua zero fiind gândită în aşa fel încât oraşul să intre în atmosfera de festival.
Prezent la conferinţa de presă, primarul din Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat că în cei doi ani de pauză a crezut că evenimentul va avea un nou început şi va fi ''o emblemă de cinste a oraşului, în România şi în Ungaria''. El a vorbit despre faptul că programul este unul foarte bine construit, iar parteneriatele iniţiate vor aduce, în viitor, beneficii majore oraşului, conform agerpres.ro
"Probabil că vom reuşi, în anii următori, ca acest festival să fie nu numai curtat de către breaslă, dar să aducă mulţi doritori de muzică de jazz în Miercurea Ciuc. Sunt fericit că echipa de la Csiki Jazz a avut energia să reînceapă cu noi această poveste", a arătat Korodi Attila.
Viceprimarul Sogor Eniko a vorbit, la rândul ei, despre importanţa evenimentelor culturale care se desfăşoară în oraş.
"Ca reprezentant al conducerii oraşului consider foarte important faptul că iarăşi avem o ocazie când pot să spun că noi contribuim la igiena mentală a locuitorilor oraşului, deoarece consider cultura ca cel mai important proces care ne ajută să ne simţim bine şi să ne relaxăm şi să putem să contribuim mai mult, după aceea, la înflorirea oraşului", a spus Sogor Eniko.
La conferinţa de presă a fost prezentă şi directoarea Centrului Cultural Judeţean Harghita, Ferencz Angela, care a arătat că instituţia pe care o conduce participă la acest festival printr-un proiect ce vizează promovarea tinerilor muzicieni din regiune.
De asemenea, Ferencz Angela a făcut o legătură între muzica veche, prezentă într-un festival derulat în aceste zile la Miercurea Ciuc, şi muzica de jazz şi a punctat că Centrul Cultural Judeţean şi Consiliul Judeţean Harghita sunt onoraţi să fie parteneri ai acestui eveniment care poate atrage un public numeros şi vizitatori în oraş, dar şi invitaţi de renume din lumea jazz-ului.
Potrivit organizatorilor, miercuri, 21 iulie, în ziua zero, evenimentul debutează cu programul "Street Jazz" pentru promovarea festivalului, în cadrul căruia vor performa artişti locali, urmat de un concert la care intrare este liberă.
În cursul zilei de joi, pe scena principală a festivalului, în cetatea Miko, vor urca The Groovy Bastards din România şi Roberto Fonseca Trio, din Cuba. Despre Roberto Fonseca, organizatorii spun că este pianist, compozitor, vocalist, multi-instrumentalist, unul dintre cei mai populari muzicieni ai Cubei şi cel mai efervescent pianist al generaţiei sale.
Vineri va concerta Dhafer Youssef Trio (Tunisia, Franţa, Italia), iar seara va fi închisă de Groove Garden by Sorin Zlat, din România.
"Dhafer Youssef - Maestru al oudului, posesorul unei voci incredibil de expresive şi creatorul unui univers unic, interesant şi complex, Dhafer Youssef face parte din elita mondială a muzicienilor jazz. Este un compozitor avangardist al genurilor jazz şi world music, unul dintre principalii ambasadori ai muzicii cu influenţă arabă din lume", se arată pe pagina de socializare a evenimentului.
Sâmbătă, 24 iulie, pe scena festivalului vor urca Lazy Jam, Koszika & The HotShots, din România, precum şi Hajdu Klara & Cseke Gabor, din Ungaria.
Duminică, în ultima zi a festivalului, după-amiaza este programat un concert pentru copii, iar seara vor concerta Moonrise din România şi Nagy Janos Trio şi Keknyul din Ungaria.
Evenimentul de la Miercurea Ciuc este organizat de Asociaţia Mini Jazz Festival şi Primăria municipiului, în parteneriat cu mai multe instituţii şi firme.
Festivalul Internaţional de Jazz de la Miercurea Ciuc va avea loc, în perioada 21 - 25 iulie, după doi ani de pauză
Articole Similare

9
Apple intră în competiţie cu YouTube şi Spotify printr-o nouă experienţă de podcasturi video
9

34
A murit Tom Van der Bruggen, inventatorul jocului Kapla
34

8
Teatrul 'Luceafărul' din Iași îşi adaptează programul pentru vacanţa elevilor. Copiii sunt așteptați cu spectacole şi ateliere pentru toate vârstele
8

74
Localul unde și desertul este pregătit la grătar. A fost desemnat cel mai bun restaurant din Europa în 2025
74

13
Rapperul Naps neagă acuzațiile de agresiune sexuală în fața Tribunalului Penal din Paris
13

1.241
Doliu la Hollywood: Robert Duvall, cunoscut pentru rolurile din seria 'Nașul', a murit la 95 de ani
1.241

4
Muzeul Mary Shelley din Bath le redă turiștilor magia și misterul lui Frankenstein
4

16
Îngrijirea corectă a ghioceilor în luna februarie poate tripla numărul florilor
16

22
EnerMin: Refilling Vidraru Lake could begin on March 31
22

12
Corul Madrigal caută noi talente: înscrierile pentru audiții sunt deschise
12

122
Doliu în cinematografia internațională. Dana Eden, producătoarea serialului 'Teheran' a fost găsită moartă
122

11
Continuă negocierile între Warner Bros. Discovery și Paramount Skydance. Investitorii monitorizează fiecare pas
11

14
X a picat la nivel global: zeci de mii de utilizatori fără acces la platforma lui Musk
14

















Comentează