Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fete de aur: Echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit medalia de aur la Jocurile Europene

Facebook
tenis de masa feminin

Echipa feminină a României a câștigat aurul european la Campionatul European la tenis de masă, sâmbătă, după ce a detronat Germania, scor 3-2, în finala Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023.

Echipa feminină de tenis de masă a României a scris istorie, sâmbătă, când a devenit campioana continentului.

„Este performanța supremă a lotului feminin într-o ediție a Jocurilor Europene, după ce în 2019 s-a obținut argintul, tot după o finală contra echipei Germaniei. Azi (sâmbătă - n.r.), în Polonia, tricolorele antrenate de Viorel Filimon au încheiat un parcurs strălucitor pe tablou și cu hora bucuriei pe suprafața de joc, odată cu punctul care a adus titlul României! A fost testul maturității trecut de Adina Diaconu și Andreea Dragoman, care au format perechea de dublu învingătoare a primului meci al duelului, 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5) contra perechii Nina Mittelham/Xiaona Shan. A urmat la masa de joc Bernadette Szocs, care s-a abonat la reveniri senzaționale”, potrivit Federației Române de Tenis de Masă.

După ce a întors scorul finalei de simplu feminin, jucătoarea româncă a dus și echipa României spre aur. Bernadette Szocs s-a mobilizat exemplar de la 0-2 cu Ying Han și s-a urcat din nou pe masă după ce a învins cu 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8).

În al treilea meci, Andreea Dragoman poate fi mândră pentru prestația contra jucătoarei Xiaona Shan, medaliată cu bronz european la simplu din 2022. Tricolora s-a ridicat la nivelul momentului, a servit pentru meci și titlul european, dar a pierdut dramatic 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15), iar după o nouă înfrângere, cea a Adinei Diaconu, Bernadette Szocs a salvat situația.

Contra Ninei Mittelham, Bernadette a oferit o nouă lecție de tenis de masă și a învins cu 3-0 (11-9, 11-9, 11-4), pentru a înfăptui succesul.

Accidentată, Elizabeta Samara n-a putut evolua în finală. Medaliată cu bronz din proba de simplu a acuzat probleme după victoria cu Ying Han, din urmă cu câteva zile, iar durerile s-au accentuat de-a lungul acestor zile. Echipa medicală a depus toate eforturile, dar Eliza n-a putut fi recuperată.

Desfăşurarea finalei România - Germania 3-2

Adina Diaconu/Andreea Dragoman - Nina Mittelham/Xiaona Shan 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5)

Bernadette Szocs - Ying Han 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8)

Andreea Dragoman - Xiaona Shan 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15)

Adina Diaconu - Ying Han 0-3 (6-11, 5-11, 9-11)

Bernadette Szocs - Nina Mittelham 3-0 (11-9, 11-9, 11-4)

România a obţinut patru medalii la tenis de masă la Jocurile Europene din Polonia, aur prin Bernadette Szocs şi cu echipa feminină, bronz prin Elizabeta Samara şi perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la dublu mixt.

Palmaresul României la tenis de masă la Jocurile Europene înaintea ediţiei din Polonia era de două medalii de argint, ambele la Minsk în 2019 - la echipe feminin (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro) şi dublu mixt (Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs).

România are acum un bilanţ de 16 medalii, şase de aur, cinci de argint şi cinci de bronz, la Jocurile Europene din Polonia.

Medalii de aur au câştigat ciclistul Vlad Dascălu la mountain bike, atleta Claudia Bobocea la 1.500 metri, Bernadette Szocs la tenis de masă (simplu feminin), Kinga Barabasi (simplu feminin), Apor Gyorgydeak (simplu masculin) la teqball, echipa feminină de tenis de masă a României (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu), medalii de argint au cucerit atletele Bianca Ghelber la aruncarea ciocanului şi Daniela Stanciu la săritura în înălţime, de Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 500 metri, scrimera Ilinca Pantiş la sabie şi perechea Kinga Barabasi şi Katalin Dako la teqball (dublu feminin), în timp ce medaliile de bronz au fost obţinute de karateka Ştefan Comănescu la cat. 67 kg (kumite), atleta Andrea Miklos la 400 m, scrimera Mălina Călugăreanu la floretă, perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt) şi Elizabeta Samara (simplu feminin) la tenis de masă.

România participă la Jocurile Europene de la Cracovia - Malopolska (21 iunie-2 iulie) cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive: atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.