Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FIFA a mutat finala mică a Cupei Mondiale a Cluburilor de la Rabat la Tanger

fifa
Marocul a decis schimbarea locaţiei pentru a menaja gazonul stadionului Prince Moulay Abdellah din Rabat în vederea finalei mari dintre Real Madrid şi Al Hilal Riad, programată tot sâmbătă, în cuplaj.

Decizia, anunţată cu 48 de ore înainte de meciuri, a creat confuzie şi enervare în rândul fanilor care au călătorit în Maroc şi care trebuie să facă faţă acum unor probleme logistice.

Circa 15.000 de fani brazilieni care au însoţit-o pe Flamengo la Cupa Mondială a Cluburilor trebuie acum să decidă dacă vor rămâne la Rabat să vadă finala mare sau să meargă la Tanger pentru a-şi susţine echipa favorită.

FIFA a precizat că fanii care au cumpărat bilete la cele două meciuri vor beneficia de transport cu ajutorul operatorului feroviar naţional marocan dacă vor să meargă la Tanger.

''Deţinătorii de bilete îşi vor putea schimba bilete actuale pentru unele noi la meciul pentru locul trei sau au opţiunea de a solicita rambursarea biletelor existente'', a anunţat forul internaţional al fotbalului.

Conform agenţiei braziliene de turism Outsider, 10% dintre clienţi au cerut să se întoarcă acasă după înfrângerea lui Flamengo din semifinală.

''Nu poţi schimba locaţia unui turneu internaţional ca acesta, nicăieri. Este lipsa supremă de respect pentru fanii care credeau că vor vedea un cuplaj, indiferent de cine se califica în finală. Majoritatea zborurilor rezervate de brazilieni sunt duminică dimineaţa de la Casablanca, care este la doar o oră distanţă de Rabat. Tanger este o călătorie lungă de patru ore. Nu este timp sau flexibilitate de a schimba rezervările la hotel şi zboruri. Este o nebunie'', a declarat Tatiana Ribeiro, o reprezentantă a agenţiei de turism Ribeiro Viagens.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.