Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat că analizează cazul privind scandările rasiste intonate de jucătorii selecţionatei Argentinei la adresa echipei Franţei şi, în special, remarcile făcute de mijlocaşul Enzo Fernandez, care este vizat de o procedură disciplinară de către clubul său, Chelsea, informează AFP, potrivit Agerpres.
De luni seara, pe reţelele de socializare circulă un videoclip în care mai mulţi jucători argentinieni, printre care mijlocaşul Enzo Fernandez, scandează cuvinte rasiste vizându-i pe fotbaliştii naţionalei Franţei.
În videoclipul transmis în direct de Enzo Fernandez pe Instagram, filmat în autocarul echipei Argentinei, după victoria de la Copa America (1-0 în finala cu Columbia), jucătorii pot fi văzuţi începând acest scandări înainte de a întrerupe videoclipul.
"Ei joacă pentru Franţa, dar toţi vin din Angola, e bine că ştiu să alerge, sunt transsexuali, ca nenorocitul de Mbappe, mama lui este nigeriană, tatăl său este camerunez, dar pe paşaport: francez", acestea sunt cuvintele scandate de suporterii argentinieni după finala Cupei Mondiale din 2022, câştigată împotriva Franţei (3-3 după prelungiri, 4-2 la lovituri de departajare).
Aceste scandări ale suporterilor argentinieni împotriva jucătorilor echipei Franţei şi a lui Kylian Mbappe, a cărui mamă este de fapt de origine algeriană, au fost transmise în direct din Qatar pe un canal de televiziune argentinian.
La acel moment, FFF, dar şi asociaţia SOS Racisme, au depus plângere pentru afirmaţii rasiste pe reţelele de socializare.
Argentina întreţine o puternică rivalitate cu Franţa după ce a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2018, într-un meci câştigat de "Les Bleus" cu 4-3.
Miercuri, clubul lui Fernandez, Chelsea Londra, a deschis "o procedură disciplinară" împotriva sa. "Noi recunoaştem şi apreciem scuzele publice ale jucătorului nostru, dar am deschis o procedură disciplinară internă", a explicat clubul londonez.
"Cântecul cuprinde un limbaj foarte ofensator şi nu există nicio scuză pentru aceste cuvinte", a spus Fernandez.
"Sunt împotriva oricărei discriminări sub toate formele sale şi îmi cer scuze că m-am lăsat purtat de euforia victoriei la Copa America. Acest videoclip, aceste cuvinte, nu reflectă convingerile mele şi nici caracterul meu. Sunt sincer dezolat", a adăugat jucătorul argentinian.































Comentează