Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat că Ziua Veteranilor reprezintă un prilej de a aduce un omagiu celor 29 de militari români căzuţi la datorie după 1990, care au arătat că, uneori, ''libertatea este foarte scumpă", potrivit Agerpres.
"Este o zi plină de încărcătură simbolică - pe de o parte este ziua în care acum 100 de ani se semna armistiţiul şi practic lua sfârşit prima conflagraţie mondială, pe de altă parte este Ziua Veteranilor şi vreau să vă spun că este o zi foarte complicată pentru noi, pentru că ne gândim cu pioşenie, cu deosebit respect, la cei 29 de eroi ai Armatei României căzuţi după 1990 în teatrele de operaţii. Sunt 29 de militari români care au arătat că, uneori, libertatea este foarte scumpă şi care au căzut sub drapel făcându-şi datoria pentru această ţară", a spus Fifor, care a participat, duminică, în Parcul Tineretului, la ceremonia organizată la Monumentul Eroilor căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României.
Fifor a făcut referire în mesajul său şi la familiile celor căzuţi la datorie, precizând că ''nu este uşor să pierzi pe cineva drag, departe de casă''.
"Pe de altă parte, este o zi în care ne bucurăm alături de veteranii din teatre, de veteranii întorşi cu bine acasă, ei sunt cei mai buni ambasadori pe care România îi are, sunt militari extrem de preţuiţi acolo unde îşi fac datoria şi, zic eu, ne reprezintă cu succes oriunde sunt trimişi", a mai spus Mihai Fifor.
El a precizat că Armata României se modernizează rapid, iar acest efort trebuie să arate că ţara noastră este partener credibil, un partener de nădejde pentru Alianţa Nord-Atlantică şi pentru aliatul strategic - Statele Unite ale Americii.
Cu prilejul Zilei Veteranilor, în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni în teatrele de operaţii, sunt organizate ceremonii militare şi religioase. Activităţi similare au loc şi la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuţi în teatrele de operaţii.
Fifor, de Ziua Veteranilor: Ne gândim cu respect la cei 29 de militari căzuţi la datorie după 1990; uneori, libertatea e foarte scumpă
Explorează subiectul
Articole Similare

19
Ambasadorul Israelului în România: Era cel mai potrivit moment să acţionăm împotriva regimului iranian
19

17
Ministrul Oana Ţoiu: Sprijinul României pentru dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul este clar
17

18
Românii din Israel fără pașaport valid sunt rugați să sune de urgență la Consulatul din Haifa
18

784
Ministrul Oana Țoiu, ultimele date despre românii prinși în conflictul din Orientul Mijlociu. Planurile de evacuare, discutate mâine
784

3.950
VIDEO Guvernul anunță marele viraj la pensii: bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari
3.950

2.039
VIDEO Ministrul Muncii îl contrazice pe Bolojan: 'Nu poți corecta bugetul pe spatele copiilor. 80 de lei e rușinos'
2.039

100
Senatorul Clement Sava cere includerea Șantierului Naval Mangalia în programul SAFE
100

2.113
Diplomația românească la Washington ia poziție. Muraru: 'Susțin acțiunea militară a SUA și Israelului'
2.113

3.320
Nicușor Dan are prima reacție la mai bine de 24 de ore de când a început războiul din Iran: România nu se află sub niciun fel de amenințare directă
3.320

664
București, afectat de criza din Orient. Mihai Fifor: O idee neinspirată să ataci Iranul într-un weekend
664

1.903
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
1.903

185
Spațiile aeriene din Orientul Mijlociu rămân închise. MAE monitorizează situația în regim de criză
185

4.843
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.843

















Comentează