Daniela Dincă, fiica celui supranumit "monstrul din Caracal" a vorbit despre cazul tatălui său, dar și despre acuzațiile care i s-au adus de cțtre un afacerist, care a spus că aceasta ar fi implicată în traficul de persoane.
„Nu am nicio legătură. Ne dezicem. Eram departe, nu aveam de unde şti ce se întâmplă. Din punctul nostru de vedere, ne exprimăm compasiunea faţă de cele două familii. Aş vrea să pot schimba situaţia pentru că e foarte greu. Mă gândesc că de partea cealaltă e mult mai greu”, a declarat Daniela Dincă pentru Adevărul.
„Eu am fost crescută de către bunicii din partea mamei. Ultima dată când eu mi-am văzut tatăl a fost anul trecut, înainte de Paşte, la înmormântarea bunicii mele”, a mai declarat Daniela.
Citește și: Apel urgent al lui Alexandru Cumpănașu: ‘Vă rog să descifrați ce scrie pe acest document’
„În următoarele zile vor fi plângeri penale din partea noastră, a familiei, a firmei. Au fost nişte relaţii de afaceri. Domnul Cilan trebuie să restituie o sumă destul de măricică societăţii (n.red - Albiero Group). Eu, ca persoană fizică, nu am avut şi nu am nimic cu dânsul. Suma e foarte mare. Se poate verifica”, a mai spus femeia.
Femeia a subliniat că nici ea, nici restul familiei sale nu a oferit femei vreunui cetăţean român sau italian. „Ce pot să vă spun este că noi am fost şi suntem disponibili pentru organele de cercetare. Niciodată nu ne-am sustras din momentul faptei, dacă este adevărat. Niciunul dintre membrii familiei nu face parte din nicio bandă de traficanţi. Nici eu, nici restul familiei. Nu am avut tangenţe sau să ofer tinere sau femei vreunui cetăţean român sau italian. Exclus în totalitate. Sunt nişte calomnii şi nu o să rămână aşa”, a declarat Daniela.
Citește și: Un expert criminolog sparge gheața! Are la îndemână un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat
„Nu sunt singura administratoare. Suntem trei administratori ai firmei. Avem o firmă de agricultură. Natura relaţiei cu Albiero...Nu a fost niciun fel de relaţie. Sunt o doamnă căsătorită, nici divorţată, nici cumpărată. Sunt un simplu angajat care a dus mai departe în urma decesului domnului Albiero firma. Mă gândesc că nu e nimic rău în asta”, a mai declarat fiica lui Dincă
Comentează