Internaţionalul de rugby fijian Api Ratuniyarawa, acuzat de o serie de delicte sexuale, a pledat vinovat la principalele două capete de acuzare, luni, în faţa unei instanţe din Cardiff (Ţara Galilor), transmite AFP.
Rauniyarawa, 37 ani, selectat în echipa Barbarians pentru o confruntare cu XV-le Ţării Galilor, s-a declarat vinovat la acuzaţiile de agresiune prin penetrare respectiv de agresiune sexuală. El a pledat însă nevinovat la alte două acuzaţii de agresiune sexuală asupra uneia dintre cele trei femei agresate, potrivit Agerpres.
Infracţiunile comise împotriva a trei femei au avut loc în perioada 31 octombrie - 2 noiembrie, înaintea unui meci dintre Barbarians şi Ţara Galilor, la care ar fi trebuit să joace în data de 4 noiembrie pe Stadionul Principality din Cardiff.
Jucătorul fijian, care a jucat pentru Agen şi Northampton, a fost angajat de clubul francez Bayonne în iulie anul trecut, după ce clubul London Irish a intrat în lichidare. Contractul i-a fost reziliat în octombrie, când a fost convocat în lotul echipei Fiji pentru Cupa Mondială.
Avocata jucătorului, Ruth Smith, a spus că infracţiunea a avut drept cauză ''în principal consumul de alcool''.
Jucătorul fijian, căsătorit şi cu patru copii mici, a fost eliberat pe cauţiune, dar judecătorul l-a trecut în registrul agresorilor sexuali până la pronunţarea sentinţei pe 9 ianuarie.
Comentează