Filipinele nu vor permite vizite ale unor experţi ai Naţiunilor Unite pentru a investiga războiul sângeros al autorităţilor de la Manila asupra drogurilor, a declarat miercuri ministrul filipinez de externe, numindu-i "ticăloşi" pe experţii ONU în drepturile omului, care au demonstrat deja că "dau dovadă de prejudecată", relatează Reuters potrivit Agerpres.
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a aprobat o rezoluţie în iulie pentru întocmirea unui raport cuprinzător asupra reprimării conduse de preşedintele Rodrigo Duterte în numele războiului declarat drogurilor, în care cel puţin 6.700 de persoane au fost ucise în ceea ce poliţiştii afirmă că au fost focuri trase de dealeri care se opun arestării.
Mii de consumatori de droguri săraci din mediul urban au fost de asemenea ucişi, mulţi în circumstanţe misterioase. Grupuri pentru drepturile omului acuză poliţia pentru execuţiile sumare ale oricărei persoane asociate cu drogurile, acuzaţii pe care aceasta le respinge.
Întrebat într-un interviu televizat dacă anchetatorii ONU vor fi lăsaţi să lucreze în Filipine, secretarul de externe Teodoro Locsin a declarat: "Nu. Pentru că au dat deja dovadă de prejudecată". "Le-am spus deja ticăloşilor ălora - mai ales femeii aceea care se comportă precum regina din Alice în Ţara Minunilor - în primul rând judecata, apoi procesul. Nu".
Locsin s-a referit la Agnes Callamard, raportor special al ONU privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare. Ea a fost un critic ferm al lui Duterte, care a ameninţat-o că o pălmuieşte şi a ameninţat că va duce o campanie şi mai sângeroasă.
"Nu, nu vreau să vină aici şi apoi să spună tot ce au spus dar nu au dovedit, este adevărat +pentru că am văzut+. Cum? Vor exhuma fiecare cadavru?", a spus Locsin. "Nu. Nu o să le dau această şansă", a insistat el.
Rezoluţia a intervenit în urma unui apel din partea a 11 experţi ONU îngrijoraţi de un număr "uimitor" de ridicat de morţi în timpul campaniei lui Duterte.
Locsin, un fost jurnalist, a numit-o miercuri un "nimic de rezoluţie" şi de asemenea "moartă", susţinând că a eşuat întrucât voturile ''pentru'' au fost mai puţine decât numărul combinat de abţineri şi voturi împotriva ei.
Biroul lui Duterte a mers mai departe, numind-o "grotescă, unilaterală şi îngrijitor de partizană".
Cu toate acestea, preşedintele încă nu a spus dacă ar fi de acord cu o anchetă independentă pe teritoriul Filipinelor, în cazul în care i se solicită.
Filipinele nu vor permite vizite ale unor experţi ai Naţiunilor Unite pentru a investiga războiul sângeros împotriva drogurilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
1

1.240
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
1.240

28
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
28

1.289
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
1.289

77
Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
77

43
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
43

28
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
28

59
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
59

6.114
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
6.114

94
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
94

2.584
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.584

64
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
64

193
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
193
















Comentează