Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul 'Black Widow', cu Scarlett Johansson în rolul principal, a obţinut încasări de 80 de milioane de dolari la debutul nord-american

tonica.ro
Scarlett Johansson

Filmul de acţiune „Black Widow”, producţie Marvel cu Scarlett Johansson în rol principal, a obţinut încasări de 80 de milioane de dolari în primul weekend, depăşind pragul celor mai mari încasări de la începutul pandemiei, potrivit Variety.

În premieră pentru Marvel Cinematic Universe, filmul a fost lansat simultan în cinematografe şi pe Disney Plus, ca parte a ofertei Premier Acces a platformei, iar abonaţii au plătit 30 de dolari pentru vizionarea lui, potrivit news.ro.

Disney a raportat că lungmegrajul a generat peste 60 de milioane de dolari pe platformă, una dintre puţinele ocazii când un studio dezvăluie veniturile din mediul digital.

La nivel internaţional, „Black Widow” a acumulat încasări de 78 de milioane de dolari în primul weekend, astfel că, la nivel global, a obţinut 158 de milioane de dolari.

Lungmetrajul o are în prim plan pe Natasha Romanoff, care este nevoită să îşi confrunte trecutul după ce se trezeşte prinsă într-o conspiraţie ce are legătură cu viaţa ei. Urmărită de o forţă care pare decisă să o doboare, Natasha trebuie să facă faţă repercusiunilor din perioada în care era spion şi să repare relaţiile lăsate în urma ei cu mult înainte de a deveni un Avenger.

Filmul de acţiune „F9: The Fast Saga” a coborât pe poziţia a doua în box office-ul nord-american, cu încasări de 10,8 milioane de dolari. Lansată pe marile ecrane în urmă cu trei săptămâni, producţia cu Vin Diesel în rol principal a generat încasări de 141 de milioane de dolari la nivel nord-american. La nivel global, cel mai recent film din franciza „Fast & Furious” a obţinut de 541,8 milioane de dolari.

Locul al treilea în box office-ul nord-american a fost ocupat de animaţia „Boss Baby: Family Business”, cu încasări de 8,7 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră.

„The Forever Purge”, film horror regizat de Everardo Gout, a încasat 6,7 milioane de dolari în al doilea weekend de la debut.

Thrillerul „A Quiet Place Part II”, de John Krasinski, cu Emily Blunt în rol principal, s-a clasat pe locul al cincilea, cu încasări de 3 milioane de dolari în al şaptelea weekend de la lansare. Totalul, la nivel nord-american, este de 150 de milioane de dolari, cele mai mari încasări pentru un film lansat în timpul pandemiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.