Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul CNN `Navalnîi` a obţinut Oscarul pentru cel mai bun documentar

Reuters.com
Aleksei Navalnîi

"Navalnîi", un film care explorează complotul pentru uciderea militantului anticorupție și fost candidat la președinția Rusiei, Aleksei Navalnîi, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun documentar, în cadrul galei de duminică a Premiilor Oscar.

Thriller-ul captivant, inspirat din viața reală, urmărește ascensiunea politică a lui Aleksei Navalnîi, supraviețuirea sa la o tentativă de asasinat prin otrăvire și încarcerarea sa ulterioară.

Regizat de Daniel Roher și prezentat de CNN Films și HBO Max, "Navalnîi" documentează o investigație metodică a corespondentului internațional șef al CNN, Clarissa Ward, și a grupului de jurnaliști Bellingcat, cu scopul de a-i demasca pe potențialii ucigași ai lui Aleksei Navalnîi. "Navalnîi" a avut premiera la Festivalul de Film Sundance, în ianuarie 2022. Proiectul, apreciat de critici, a câștigat, de asemenea, un premiu BAFTA pentru cel mai bun documentar în februarie. Acesta este primul Oscar pentru CNN Films, care a fost nominalizat anterior la cinci premii Oscar.

"Nu pot evalua calitatea acestui documentar, din moment ce nu l-am văzut", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a adăugat că filmul conţine "elemente de politizare".

"Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia, se află în continuare încarcerat pentru ceea ce a numit - şi vreau să mă asigur că cuvintele lui ajung exacte la noi - ”războiul de agresiune nejustificat al lui Vladimir Putin în Ucraina”.

Doresc să dedic acest premiu lui Aleksei Navalnîi şi tuturor deţinuţilor politici din întreaga lume. Aleksei, lumea nu a uitat mesajul tăi crucial că nu trebuie să ne temem să ne opunem dictatorilor şi totalitarismului, oriunde apar", a declarat regizorul Daniel Roher la decernarea premiului.

"Pot confirma că el ştie că am câştigat un Oscar. Sunt sigură că este extrem de fericit", a declarat fiica liderului opoziţiei ruse, Daşa Navalnîia, pentru Erin Burnett de la CNN.

Prezentă la decernarea premiului, soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia, a declarat: "Soţul meu se află în închisoare doar pentru că a spus adevărul. Soţul meu se află în închisoare doar pentru că a apărat democraţia. Aleksei, visez la ziua în care vei fi liber şi la ziua în care ţara noastră va fi liberă. Fii puternic, iubirea mea".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.