Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul debut Spirala, cu Bogdan Dumitrache în distribuţie, premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic

festival film

Debutul în lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, „Spirala”, a câştigat premiul special al juriului, acordat ex aequo, în secţiunea „Meet the Neighbors” a celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic, potrivit news.ro.

Cu Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély şi Diána Magdolna Kiss în distribuţie, „Spirala” este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul. Bence şi Janka trăiesc pe malul unui lac, întreţinându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relaţia lor începe să se deterioreze şi, odată cu ea, în mod bizar, viaţa din jurul lacului.

Lungmetrajul este programat să fie lansat în România în primăvara anului viitor, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Citește și: DOSAR DRAMA unei femei traficate de 'iubitul' din gruparea Bodi-Tâmplaru - I-a pus PISTOLUL la tâmplă, a tăiat-o și o amenința că o incendiază, pentru bani

Juriul de la Salonic a argumentat: „«Spirala» are o imagine excelentă şi interpretări solide care explorează suferinţa umană cu atenţie şi cu multă sensibilitate. Deşi ar fi, în mod normal, un film dificil de echilibrat, pentru că antagonistul şi protagonistul sunt una şi aceeaşi persoană, Cecília Felméri manevrează cu o mare fineţe metaforele despre doliu şi pierdere, relaţie de cuplu şi viaţă”.

Filmul care a primit acelaşi premiu la Salonic este „Luxor” (Egipt), de Zeina Durra. „Ambele ilustrează cu mare succes, cinematic şi pictural, procesul de vindecare a doi oameni care încearcă să treacă peste o suferinţă teribilă”, a susţinut juriul alcătuit din regizoarele Joana Hadjithomas şi Svetla Tsotsorkova şi directorul de imagine Michael Paleodimos.

Spiral_TRL_ENG_SUB from National Film Institute on Vimeo.

Acesta este al doilea premiu important obţinut de „Spirala” în această toamnă, după menţiunea specială a juriului în Competiţia 1-2 a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, unde a avut premiera mondială. Filmul va fi prezentat şi în festivalul de la Cairo (19 – 29 noiembrie), în secţiunea competitivă Critics Week.

„Spirala” a fost filmat lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, şi este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) şi Hai-Hui Entertainment (România). Actorului Bogdan Dumitrache, care deţine rolul central şi care a învăţat replicile în limba maghiară cu ajutorul unui antrenor de limbă, i se alătură două dintre cele mai apreciate actriţe maghiare din noua generaţie. Alexandra Borbély a câştigat premiul pentru intepretare al Academiei Europene de Film pentru rolul din „Despre trup şi suflet/ On Body and Soul”, iar Diána Magdolna Kiss a jucat în filme precum „Tall Tales”, „White God” şi „Le Grand Cahier”.

Producţia a fost realizată cu sprijinul Institutului Naţional de Film din Ungaria, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Eurimages.

Cecília Felméri s-a născut în Cluj-Napoca şi a absolvit studiile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Înainte de a debuta în lungmetraj cu „Spirala”, a obţinut premii cu scurtmetrajele sale. „Mátyás, Mátyás” (2010), „Minute infinite” (2011) şi „Pastila fericirii” (2012) i-au adus participări şi premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK Leipzig, Vilnius, Varşovia, TIFF, Gopo, Anim’est. În prezent, predă la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca şi este co-fondatoarea şi vicepreşedinta Asociaţia Cineaştilor Maghiari din Transilvania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.