Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul horror 'Halloween Kills' a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

filme, cinema, cinematograf

Filmul horror „Halloween Kills”, cu Jamie Lee Curtis în rol principal, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, informează News.ro.

Continuarea lungmetrajului din 2018, „Halloween”, care a revitalizat franciza veche de patru decenii, a generat încasări de 50,3 milioane de dolari în primul weekend pe marile ecrane din SUA şi Canada, potrivit boxofficemojo.com.

Acţiunea din „Halloween Kills”, regizat de David Gordon Green şi produs de Blumhouse, are loc la câteva minute după ce Laurie Strode (Jamie Lee Curtis), fiica ei Karen (interpretată de Judy Greer) şi nepoata Allyson (Andi Matichak) l-au lăsat pe criminalul mascat Michael Myers - care a torturat-o pe bunică aproape toată viaţa - închis într-un subsol în flăcări. Însă în timp ce Laurie este dusă de urgenţă la spital, Michael reuşeşte să să elibereze şi îşi continuă ritualul sângeros.

La nivel global, filmul a obţinut în primul weekend încasări de aproximativ 55,9 milioane de dolari.

„No Time to Die”, al 25-lea lungmetraj din seria „James Bond”, a coborât un loc în clasamentul nord-american. În al doilea weekend, filmul a înregistrat încasări de 24,2 milioane de dolari.

Ultimul film cu Daniel Craig în rolul Agentului 007 îi are în distribuţie pe Rami Malek, Lashana Lynch, Léa Seydoux, Ana de Armas, Ben Whishaw şi Christoph Waltz.

Acţiunea din „No Time to Die” are loc după cinci ani de la evenimentele din „Spectre”, când Bond a decis să lase în urmă viaţa de agent secret şi să se bucure de libertate în Jamaica. Liniştea lui nu a durat însă foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui. Astfel, ajunge pe urmele unui infractor misterios care are pe mâini o nouă şi foarte periculoasă tehnologie.

La nivel global, filmul a generat încasări de 447,8 milioane de dolari.

„Venom: Let There Be Carnage” s-a clasat pe poziţia a treia, în coborâre un loc, după ce, în al treilea weekend de la debut a acumulat încasări de 16,5 milioane de dolari.

Filmul regizat de Andy Serkis, continuare a lungmetrajului din 2018, îl are în rol principal pe Tom Hardy, iar din distribuţie fac parte Woody Harrelson şi Michelle Williams.

Animaţia „The Addams Family 2”, un roadmovie exotic cu aventuri stranii şi umor bizar, a pierdut de asemenea un loc în clasament, clasându-se pe patru, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a generat încasări de aproximativ 7,2 milioane de dolari.

Drama istorică „The Last Duel”, regizată de Ridley Scott, cu actorii Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer şi Ben Affleck în distribuţie, a debutat pe poziţia a cincea în top, cu încasări de 4,8 milioane de dolari.

Filmul analizează ultimul duel consimţit din Franţa, între Jean de Carrouges şi Jacques Le Gris, doi prieteni care devin aprigi rivali.

Povestea, inspirată din fapte reale, este plasată în Franţa secolului 14. Are în centru un bărbat care pleacă la război şi, când revine, descoperă că un bun prieten i-a violat soţia. Femeia nu este crezută de nimeni, iar soldatul apelează la regele Franţei şi decide că doreşte să îl înfrunte pe bărbatul vinovat, acesta fiind ultimul duel legal în Franţa.

Top 10 al box office-ului nord-american de weekend este completat de filmul fantasy „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, comedia indiană „Honsla Rakh”, comedia SF „Free Guy”, drama „Lamb” şi de o altă producţie indiană, „Most Eligible Bachelor”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.