Filmul "Interior Zero", în regia lui Eugen Jebeleanu, intră în cinematografe din 14 noiembrie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-10-2025 16:54

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Filmul "Interior Zero", cel de-al doilea lungmetraj al lui Eugen Jebeleanu, după un scenariu scris de Ioana Moraru, intră în cinematografe începând cu data de 14 noiembrie.

"Interior Zero" a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Vilnius şi a călătorit în şapte ţări europene prin programul dedicat regizorilor emergenţi, Smart 7. Filmul este o ecranizare a romanului cu acelaşi titlu scris de Lavinia Branişte, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"Lansarea filmului în cinematografe închide cercul acestui proiect care m-a făcut să explorez cine sunt ca regizor de film. Am încercat să fiu cât mai aproape de felul meu de a lucra în teatru. De aici poate vine şi această formă a filmului, între intim şi politic. Realizarea acestui film a însemnat pentru echipă şi un proces de autoreflecţie ca artişti şi cetăţeni. Sper ca oamenii să fie curioşi să vadă un film despre cotidianul unei generaţii în situaţii delicate, la locul de muncă sau în interacţiuni umane, într-o cheie a umorului ascuţit", a afirmat regizorul Eugen Jebeleanu, citat în comunicat.

Înainte de lansarea oficială în cinematografe, "Interior Zero" va avea o proiecţie specială în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, pe 27 octombrie, de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului, în prezenţa echipei.

"Interior Zero" spune povestea Cristinei, o secretară de 35 de ani care trăieşte într-un Bucureşti alienant şi ostil. Ea încearcă să înţeleagă ce înseamnă să fie adultul funcţional pe care societatea îl pretinde, în timp ce se străduieşte să fie un copil bun pentru mama care a crescut-o singură. Cristina este şi personajul principal al unui roman pe care un regizor îl transformă în film. În povestea Cristinei încep să se instaleze actorii, dar viaţa fiecăruia şi circumstanţele sociale care îi modelează încep să se suprapună ficţiunii care le-a fost oferită, pe care şi-o însuşesc treptat, punând-o la îndoială şi alterând-o, se arată în sinopsisul peliculei.

Rolul principal este jucat de trei actriţe: Valentina Zaharia, Cristina Drăghici şi Cendana Trifan. Din distribuţie mai fac parte Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Cristian Popa, Vlad Udrescu, Yann Verburgh, Irina Movilă, Dana Rogoz şi Ada Galeş.

"Interior Zero" este o producţie Icon Production, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri