Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul regizat de Daniel Sandu, 'Tata mută munţii', va avea premiera la Festivalul de Film de la Shanghai

filme, cinema, cinematograf

„Tata mută munţii”, al doilea lungmetraj regizat de Daniel Sandu, cu Adrian Titieni în rolul principal, a fost selecţionat şi va participa în competiţia celei de-a 24 ediţii a Festivalului de Film de la Shanghai, ce va avea loc între 11 şi 20 iunie, arată News.ro.

Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată şi spune o poveste despre vinovăţie şi dragoste, despre echitate şi compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-şi salva fiul.

Scenariul şi regia sunt semnate de Daniel Sandu, imaginea - de Tudor Vladimir Panduru, scenografia - de Simona Pădureţu, montajul aparţine lui Mircea Olteanu, iar producător executiv este Tudor Reu. Muzica este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română stabilit la Los Angeles.

Din distribuţie fac parte Valeriu Andriuţă („După Dealuri”), Judith State („Sieranevada”), Tudor Smoleanu („Bacalaureat”), Elena Purea şi Radu Botar („Cardinalul”).

„Tata mută munţii” este produs de Mobra Films, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în coproducţie cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions şi Televiziunea Română.

Daniel Sandu a transmis într-un comunicat: „Eu cred într-un cinematograf, să-i zicem, «maximalist», pentru public - şi încerc cu fiecare film să spun o poveste care să ţină spectatorii cu sufletul la gură, să construiesc personaje puternice şi ataşante. Mă bucură că filmul va avea premiera în ţara care a devenit cea mai importantă piaţă de film din lume şi sper ca şi spectatorii din România să primească filmul cât mai bine, aşa cum au făcut-o, de altfel, şi cu primul meu lungmetraj «Un pas în urma serafimilor», filmul pentru care am primit 8 premii Gopo, inclusiv cel pentru cel mai bun film şi regizor”.

Lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor” a fost vizionat de peste 40.000 de spectatori în cinematografele din România, fiind apoi în topul vizionărilor şi pe platforma de streaming video HBO GO, în vreme ce scurtmetrajele sale „Cai Putere” şi „Numărătoare manuală” au fost selecţionate în numeroase festivaluri internaţionale.

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: 'Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?'

După debutul în lungmetraj de ficţiune, Daniel Sandu a realizat pentru HBO miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”.

Producţia filmului „Tata mută munţii” a durat trei ani. Filmările s-au derulat în principal la Buşteni şi în Munţii Bucegi, la începutul anului 2020, şi au fost oprite de starea de urgenţă generată de pandemia de coronavirus.

În România, filmul va fi distribuit de Voodoo Films în cursul acestei veri. Mai multe informaţii despre programarea filmului în sălile din România vor fi făcute publice în curând.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.