Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filmul Tata mută munţii o să fie difuzat din 23 iulie în cinematografele româneşti

filme, cinema, cinematograf

Filmul „Tata mută munţii”, al doilea lungmetraj regizat de Daniel Sandu, producţie filmată în 4K, va rula pe marele ecrane din ţară începând cu 23 iulie, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în competiţia celei de-a 24-a ediţii a Festivalului de Film de la Shanghai, pe 12 iunie. Publicaţia The Hollywood Reporter a scris ulterior că este „un film de aventură care-şi păstrează inima în tradiţia modernă a dramelor româneşti însă are potenţialul să atragă un public mai larg”.

Un bărbat gata să înceapă o nouă etapă alături de o femeie mai tânără este readus violent în contextul vieţii pe care încearcă s-o lase în urmă atunci când fiul său adolescent dispare într-o drumeţie montană.

Filmul este inspirat de o întâmplare adevarată şi spune o poveste despre vinovăţie şi dragoste, despre echitate şi compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-şi salva fiul.

Scenariul şi regia sunt semnate de Daniel Sandu (cunoscut pentru lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor” şi miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”), imaginea - de Tudor Vladimir Panduru, scenografia - de Simona Pădureţu, montajul aparţine lui Mircea Olteanu, iar producător executiv este Tudor Reu. Muzica este semnată de Petre Ioan Bog, compozitor de origine română stabilit la Los Angeles.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni („Bacalaureat”, „Poziţia copilului”), Valeriu Andriuţă („După Dealuri”), Judith State („Sieranevada”), Tudor Smoleanu („Bacalaureat”), Elena Purea şi Radu Botar („Cardinalul”).

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: 'Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?'

Produs de Mobra Films cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, în co-producţie cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions şi Televiziunea Română şi susţinut prin Programul MEDIA Europa Creativă, „Tata mută munţii” va avea premiera în cinematografe pe 23 iulie şi este distribuit de Voodoo Films, pe site-ul căreia va fi afişat programul complet al proiecţiilor din fiecare oraş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.