Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Filosoful Mihai Şora împlineşte 100 de ani

mihai sora

Filosoful Mihai Şora, creator al colecţiei ”Biblioteca pentru toţi” şi fondator al Grupului pentru Dialog Social, împlineşte luni, 7 noiembrie, vârsta de 100 de ani, informează news.ro.

Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut pe 7 noiembrie 1916, la Timişoara, în familia preotului ortodox, Melentie Şora. A urmat cursurile Liceului ”Constantin Diancovici-Loga” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1934, apoi ale Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut profesori pe Nae lonescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade.

Dragnea știe cum s-a produs DEZASTRUL în România: 'În 26 de ani, s-a FURAT peste tot'

Face parte din promoţia moraliştilor de renume, între care se numără Albert Camus, Nicolae Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca şi Matei Călinescu.

A locuit în Franţa, unde a fost cercetător la Centre National de la Recherche Scientifîque din Paris, din 1946 până în august 1948, şi unde a debutat cu volumul "Du dialogue interieur"/ "Despre dialogul interior", la editura Gallimard, în 1947.

Revenit în ţară, în 1948, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, de unde a fost ”eliberat din funcţie” pentru ”origine socială nesănătoasă”, şi, între altele, la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. Aici a iniţiat multiple proiecte editoriale, între care a regândit din temelii colecţia ”Biblioteca pentru toţi'” (BPT). A înfiinţat colecţiile ”Scriitori români” şi seria de opere complete ale scriitorilor Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.

COD GALBEN de vijelii: Zonele afectate

După Revoluţia din 1989, Mihai Şora a fost unul dintre cei care au pus bazele Grupului pentru Dialog Social.

A fost numit ministru al Învăţământului în 1990 şi, solidar cu Piaţa Universităţii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declanşată de Ion Iliescu. A demisionat în semn de protest.

A publicat volume precum ”Sarea pământului” (1978, 2006), ”A fi, a face, a avea” (1985, 2006), ”Eu şi tu şi el şi ea... sau dialogul generalizat” (1990, 2007), ”Despre dialogul interior” (1995), ”Firul ierbii” (1998), ”Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi ”Câteva crochiuri şi evocări” (2000), ”Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), ”Locuri comune” (2004), ”Clipa şi timpul” (2005), ”Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 - ediţie revăzută şi adăugită).

Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste socio-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau - ”Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre - ”Cu uşile închise”.

A fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele ”Sarea pământului” din 1978 şi ”Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008, a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.