Finala Cupei Intercontinentale se va juca în Qatar

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 13-11-2024

Actualizat: 13-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: alumni.uod.ac

Echipa spaniolă Real Madrid, câştigătoarea ultimei ediţii a Ligii Campionilor la fotbal, va disputa pe 18 decembrie finala Cupei Intercontinentale 2024 pe stadionul din Lusail, care a fost gazda finalei Cupei Mondiale din 2022, desfăşurată în Qatar, informează EFE, conform Agerpres.

Organizatorii acestui turneu, o ediţie de tranziţie a Cupei Mondiale a Cluburilor, care din 2025 va avea un format cu 32 de echipe, au anunţat, totodată, că stadionul 974 va găzdui meciul dintre campioanele CONCACAF şi CONMEBOL, precum şi semifinala, în care se vor înfrunta câştigătoarea primului meci şi formaţia egipteană Al-Ahly, care s-a calificat în această fază după ce a învins echipa Al-Ain din Emiratele Arabe Unite în runda precedentă.

Stadionul 974 s-a numărat printre cele care au găzduit Cupa Mondială din 2022 şi era programat să fie demontat după această competiţie, fiind primul stadion demontabil construit cu materiale durabile, dar până la urmă a rămas în picioare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri